Ponta: Creșterea pensiilor, o mare păcăleală
Victor Ponta
Proiectul de lege privind creşterea pensiilor este "cea mai ticăloasă minciună", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Tulcea, preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta.
"Proiectul propus de d-na Olguţa Vasilescu este foarte frumos, este extraordinar. Vreau ca mamei mele să i se dubleze pensia. Cred că a muncit şi că merită acest lucru. Problema este că vreau ca mama să primească aceşti bani şi să nu vină cineva în 2021 să spună că nu erau bani", a afirmat Ponta.
Acesta şi-a exprimat neîncrederea în proiectul de lege prezentat de ministrul Muncii, în contextul în care majorarea punctului de pensie va fi făcută în perioade preelectorale, iar bugetul de stat nu permite asemenea creşteri.
Creșterea pensiilor, o mare păcăleală
"De unde vor curge aceşti bani? Au fost suficient de cinici să spună că trebuie să-i voteze, dar, staţi puţin, e vorba de banii României. Dacă nu-mi arăţi unde sunt resursele şi doar îi păcăleşti pe oameni, mi se pare cea mai ticăloasă minciună. În politică, există minciuni unele acceptabile, de înţeles, altele nu, iar asta e de neînţeles", a mai spus Victor Ponta.
Liderul Pro România a anunţat că, după depunerea proiectului de lege, parlamentarii formaţiunii politice vor face un amendament pentru ca majorarea punctului de pensie să intre în vigoare la începutul anului viitor.
Subiectul pensiilor mi se pare mult prea delicat, mult prea personal
"Dacă sunt bani, să-i dea de acum, să nu aştepte 2021, după alegeri. Dacă răspunsul e că nu au bani, vă garantez, cu atât mai puţin vor fi bani în 2021. Subiectul pensiilor mi se pare mult prea delicat, mult prea personal, mult prea important nu doar pentru pensionari, ci şi pentru noi, fiindcă ne interesează situaţia părinţilor noştri şi situaţia noastră când ieşim la pensie, ca să-l foloseşti atât de cinic. Fiţi atenţi, dăm acum o lege care se aplică după alegeri, dacă ne votaţi tot pe noi. Asta e de un cinism pe care nu l-am mai întâlnit", a menţionat Victor Ponta.
În conferinţa de presă, deputaţii Victor Ponta şi Daniel Constantin au menţionat că, la finele săptămânii viitoare, la Bucureşti va avea loc primul congres în cadrul căruia vor fi adoptate structura de conducere, noul statut şi agenda politică, ultimul document menţionat urmând să aibă nominalizaţi responsabili pentru fiecare domeniu.
Liderii Pro România au anunţat totodată că partidul nu are structuri în Covasna, Harghita şi Teleorman.
Organizaţia tulceană a Pro România a fost reprezentată de directoarea Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, Ştefana Zibileanu, care a afirmat că echipa sa numără 45 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
acuzatii
alegeri
bani
palatele din romania
pensii
pro romania
victor ponta
vot
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"