Data publicării:

Ponta: Cei de la ICR unde vor, sub preşedinte sau sub Senat?

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ponta
ponta

Premierul Victor Ponta le-a adresat o întrebare, luni seară, reprezentanţilor Institutului Cultural Român, după anunţarea de către Curtea Constituţională a preluării interimatului funcţiei de preşedinte de către Crin Antonescu, legată de instituţia în subordinea căreia aceştia doresc să rămână.

"Aş vrea să-i întreb pe cei de la ICR dacă consideră că trebuie să rămână sub preşedintele României acum. Sau o să considere că e mai bine la Senat? Vorbesc serios, sunt gata să le respect decizia. De aia e bine niciodată să nu crezi că dacă te legi de un Traian Băsescu nemuritor vei rămâne pe viaţă", a afirmat Ponta la conferinţa USL de luni seară.

Guvernul a adoptat pe 13 iunie Ordonanţa de Urgenţă 27/ 2012, prin care ICR trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, care, în termen de maximum 15 zile, numeşte atât conducerea operativă a institutului, cât şi membrii Consiliului de conducere. Conducerea operativă a institutului va fi asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel