Ponta: Când Băsescu vorbeşte de minciună, 20 de milioane de români cred că se întorc cu spatele
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Victor Ponta
Victor Ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta că nu ştie la ce se referă preşedintele Traian Băsescu atunci când spune că şi el şi liderul Senatului, Mircea Geoană, mint atunci când vorbesc despre vizita la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

„Când Băsescu vorbeşte de minciună, 20 de milioane de români cred că se întorc cu spatele. Nu ştiu la ce se referă Băsescu, dar ca de altfel toţi cetăţenii României am aflat de vizita la Vântu joi, când am văzut pozele pe Hotnews”, a precizat preşedintele PSD pentru Agerpres.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, la postul naţional de televiziune, în legătură cu afirmaţiile recente privind vizita liderului Senatului la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, înaintea confruntării finale dintre candidaţii la preşedinţie, că minte şi Mircea Geoană şi Victor Ponta. „Mircea Geoană este un om care are multă mizerie în spatele lui. Nu este subiectul acum şi nu vreau să deschidem un asemenea subiect, dar până şi la un an de când a pierdut penibil alegerile a ţinut să mintă. Paradoxul este că minte şi el şi Ponta. Amândoi mint. (...) Ponta minte când spune că nu a ştiut unde a fost Vântu. Ponta i-a spus să mintă ca şi purtător de cuvânt al campaniei, iar acum o face pe tata-mare, dar cel care a primit din partea IPP lista cu temele de discuţie a fost Victor Ponta iar la mine Sever Voinescu”, a afirmat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel