Ponta: Băsescu să nu-i mai amenințe pe cei 8,5 milioane de votanți
Premierul Victor Ponta l-a somat, luni, pe Traian Băsescu "să înceteze imediat cu declaraţiile iresponsabile privind lovituri de stat şi încălcări de lege", avertizându-l public, totodată, pe președintele suspendat să nu-i mai amenințe pe cei 8,5 milioane de români care și-au exercitat dreptul la vot, duminică, la un referendum ”corect organizat şi imparţial”
"Acum, când s-a dovedit şi este foarte clar pentru toţi cei de bună-credinţă de pe plan intern şi extern că referendumul a fost corect organizat şi a reflectat voinţa celor care s-au prezentat la vot, este momentul să îl somez pe Traian Băsescu şi pe cei din jurul său să înceteze imediat cu declaraţiile iresponsabile privind lovituri de stat şi încălcări de lege. Vreau ca Traian Băsescu şi cei din PDL să înţeleagă că loviturile de stat nu se dau prin vot popular şi nici prin decizii ale Parlamentului sau ale Curţii Constituţionale. Îl avertizez public pe Traian Băsescu să nu mai ameninţe persoane, instituţii de stat, trusturi media şi pe cei 8,5 milioane de cetăţeni români care au votat la un referendum corect organizat şi imparţial. Ca prim-ministru şi şef al Guvernului, îl avertizez că avem toate mijloacele legale şi constituţionale să apărăm cetăţenii şi instituţiile acestei ţări de ameninţări şi abuzuri din partea lui Traian Băsescu", a spus premierul Ponta, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la Palatul Victoria.
Premierul consideră că președintele suspendat Traian Băsescu nu ar trebui să ignore mesajul transmis de românii care au votat împotriva sa, el fiind un președinte care nu a obţinut nici măcar propriul său vot.
"Traian Băsescu ne-a minţit că se va comporta ca un cetăţean al acestei ţări şi va fi prezent la vot, dar până la urmă nici el însuşi nu a considerat că trebuie să voteze. Înţeleg că reprezintă un grup de oameni care profită şi îşi doresc privilegii din bani publici. Este un preşedinte ilegitim pentru România", a adăugat Ponta, care a menționat că USL va aștepta decizia Curţii Constituţionale, dar nu va mai tolera ca ”Băsescu să considere România moşia sa. Sper să înţeleagă mesajul celor 8,5 milioane de români şi că e un preşedinte ilegitim pentru români”, a mai adăugat Victor Ponta.
Traian Băsescu, a declarat, luni, că "aceia care au organizat lovitura de stat eşuată trebuie să răspundă în faţa instituţiilor statului", precizând că oricine poate fi tras la răspundere "când emite deliberativ acte normative care blochează activitatea instituţiilor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News