Data publicării:

Ponta: Băsescu s-a pripit cu această declaraţie

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
ponta basescu
ponta basescu

Premierul Victor Ponta a răspuns atacului dur pe care Traian Băsescu l-a lansat la adresa sa în această seară. Ponta a precizat că preşedintele s-a pripit şi a explicat că primul-ministru merge la Consiliul European când este vorba de teme de interes ce vizează Guvernul.

"Cred că preşedintele Băsescu astă-seară s-a pripit cu această declaraţie. Partea conflictuală din firea domniei sale i-a luat-o înainte", a afirmat premierul.

El a precizat că a solicitat Parlamentului o declaraţie şi "un punct de vedere perfect constituţional", conform articolului 65 litera k din Constituţie şi articolului 1 din Regulamentul şedinţelor comune.

"Iar problema principală, dincolo de această provocare, supărare a domnului Traian Băsescu, este totuşi cum e mai bine pentru România să fie reprezentată când se discută probleme sociale, economice, de buget şi aici este foarte clar că şi Constituţia, şi practica europeană arată că primul-ministru merge la Consiliul European, care în ultimii ani a ajuns un fel de guvern al guvernelor europene", a mai spus premierul Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel