Ponta: Băsescu mă lasă fără ministru de Externe
Premierul Ponta a fost informat că preşedintele Traian Băsescu intenţionează să îl suspende pe Andrei Marga din postul de ministru al Afacerilor Externe, pentru că ministrul insistă pentru numirea unui ambasador care nu are avizul Parlamentului. Marga susţine că nu ştie nimic despre această revocare.
Premierul Victor Ponta a plecat pentru un minut din şedinţa cu oamenii de afaceri de la Camera de Comerţ pentru o discuţie telefonică. Când a revenit le-a spus celor prezenţi: "Băsescu mă lasă fără ministru de Externe".
"În timpul acestei întâlniri (cu oamenii de afaceri prezenţi la Camera de Comerţ-n.r.), am avut o discuţie telefonică urgentă cu ministrul Marga, care m-a informat că pe problema unor ambasadori care au fost audiaţi şi au primit vot negativ în comisiile de politică externă, de la Cotroceni i s-a transmis că dacă nu trimite toate documentele - este vorba în special de ambasadorul de la Roma, dacă am înţeles bine, din scurta discuţie - va fi suspendat pentru că nu îşi îndeplineşte îndatoririle. Eu am considerat că nu avem nevoie de o nouă criză şi avem nevoie de ministrul de Externe, astfel că i-am cerut să procedeze la trimiterea documentelor către preşedinte, dar în momentul în care Parlamentul a dat aviz negativ şi preşedintele vrea să numească mâine ambasadori, se dorea o nouă criză", a spus Ponta.
Marga susţine că nu ştie nimic în acest moment. Întrebat dacă a avut vreo discuţie cu premierul sau cu preşedintele Traian Băsescu privind o eventuală suspendare a sa din funcţie, precum şi despre reproşurile care i-ar fi aduse, Marga a spus ca nu a avut nicio discuţie pe această temă şi că nici nu întelege despre ce ar fi vorba.
"Nu ştiu, nici nu ştiu la ce vă referiţi", a spus Marga.
Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat că Preşedinţia "nu a făcut niciun demers împotriva" ministrului Afacerilor Externe, Andrei Marga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News