Ponta: „Antonescu nu se opune cooptării UDMR la guvernare”
Victor Ponta a negat joi, la Bruxelles, ipoteza conform căreia liderul PNL, Crin Antonescu, s-ar opune cooptării UDMR în coaliţia de guvernare. Președintele PSD a menţionat că există multe variante, iar lucrurile vor fi tranşate după ce preşedintele Băsescu îl desemnează premier, relatează NewsIn.
„Am fost aseară cu domnul Antonescu la tot felul de discuții pe teme politice și nu a spus că se opune. A spus ca și mine, există diverse variante, mai bune sau mai puțin bune, inclusiv varianta să nu avem niciun fel de acord cu UDMR-ul, să fie în opoziție, dar aceste lucruri le putem discuta numai după ce avem confirmarea faptului că un reprezentant al USL, adică eu, are mandatul de a forma Guvernul. Înainte este absolut prematur", a spus Ponta.
Miercuri seara a avut loc la Parlament o întâlnire USL-UDMR, după care co-președintele Uniunii Sociale, Victor Ponta, a lăsat loc de interpretări cu privire la subiectul unei eventuale prezențe a maghiarilor la guvernare: „Există şi posibilitatea să fie, există şi posibilitatea să nu fie”, a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News