Ponta acuză frauda de la PDL: Duminică nu vom avea alegeri libere şi corecte
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că alegerile de duminică, din Maramureş şi Neamţ, pentru locurile de deputat rămase libere, nu vor fi libere şi corecte, fiind fraudate de PDL.
Alegerile de duminică din Neamţ au reprezentat principala temă a conferinţei de presă susţinută de preşedintele PSD, Victor Ponta.
"Duminică nu vom avea alegeri libere şi corecte. Votul s-a încercat deja să fie fraudat, cumpărat, influenţat de către PDL şi de către cei de la putere folosind mijloace vădit împotriva legii, fără ca instituţiile statului să-şi facă datoria", a declarat Victor Ponta.
"În colegiul de la Baia Mare, ieri (joi, n.r.) doamna Elena Udrea personal s-a deplasat la Baia mare. Nu s-a întâlnit cu electoratul, s-a întâlnit cu o patrte din primari şi a promis în numele Guvernului României că semnează proiecte numai în măsura în care duminică aceşti primari vor obţine pentru candidata PDL voturile respective", a spus preşedintele PSD.
"Societăţile comerciale care au afişat în vitrine postere electorale ale candidatului USL au primit din partea conducerii centrale a ANAF controale trimise de la Bucureşti, cerându-li-se direct să nu mai afişeze posterele cu candidatul USL, ci doar pe cel al PDL, fiind ameninţaţi că vor primi amenzi şi le vor închide afacerile pentru că sprijină Opoziţia", a mai comentat liderul USL.
Ponta a mai spus că PDL a încălcat legea, susţinând intrarea în cursă a unui candidat de la un alt partid, Partidul Ecologist Român, care nu avea dreptul să-şi aducă un candidat. "Vreau să anunţ, conform legii, că voturile pentru al treilea candidat sunt voturi nule, nu pot fi luate în considerare", a spus Ponta.
Acesta a vorbit şi despre neregulile din judeţul Neamţ, spunând că acolo lucrurile s-au desfăşurat mult mai "pe faţă".
"Aceste alegeri se bazează pe mită electorală, presiuni şi ameninţări directe la adresa primarilor, făcute de către liderii judeţeni, de către ministrul Elena Udrea, de către Ioan Oltean, secretarul general al PDL, prin bani daţi sau promişi primarilor numai în funcţie de rezultatul din 21, prin controalele ANAF trimise de Sorin Blejnar de la Bucureşti şi prin candidaturi ilegale cum este cea a candidatului PER, de la Maramureş", a mai spus liderul USL, completând că va susţine incorectitudinea alegerilor indiferent de rezultat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News