Data publicării:
Ponta a ales premierul cu care face tandem de la Cotroceni
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, de la Palatul Parlamentului, că liderul PLR, Călin Popescu Tăriceanu, este prima propunere de premier cu care ar dori să lucreze dacă ajunge președinte. La capătul unor discuții politice în interiorul coaliției, Ponta a adăugat că lista propunerilor este completată de Florin Georgescu, viceguvernatorul BNR, și George Maior, directorul SRI.
Declarațiile premierului Ponta de la ora 17:00:
- Nu impun eu un prim-ministru, ci voi lucra cu cel care are susținerea parlamentului și care până la alegerile din 2016 duce la îndeplinire tot ceea ce ne-am angajat în 2012 ca USL;
- Asta înseamnă un prim-ministru care garantează păstrarea cotei unice de 16%, scutirea de impozit a profitului reinvestit, păstarrea reucerii CAS cu 5%, dar garantează și măsurile de dreptate socială pe care le-am luat: indexarea anuală a pensiiilor, creșterea salariului minim și acordurile pe care eu le-am întocmit ca prim-ministru și le-am garantat cu sectorul de educație, de sănătate, cu obligațiile noastre internaționale care țin de creșterea bugetului apărării;
- Am discutat cu toți reprezentanții grupurilor parlamentare, UNPR, PC, UDMR, PLR, care de azi va face parte și formal din coaliția de guvernare, și minorități, care este soluția prin care USL să se refacă și tentativa din această vară de rupere a USL și de schimbare a drumului pe care am pus Româniaîn 2012 să eșueze;
De ce nu poate fi Mugur Isărescu premier. Lista scurtă a lui Victor Ponta
- Dacă voi fi ales ales președinte pe 16 noiembrie voi rămâne premier până pe 21 decembrie;
- Am propus și consider ca fiind cea mai bună soluție în acest moment pentru funcția de prim-ministru pe președintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, care este fondator alături, de colegii săi a USL, și care garantează că principiile care au stat la baza USL vor fi continuate în în anii 2015-2016;
- Aceasta este principala mea opțiune. În egală măsură, am discutat cu colegii mei, pe parcursul următoarelor zile sau săptămâni, dacă vom considera că trebuie să dăm un semnal foarte clar de păstrare a disciplinei fiscal-bugetare, nu exclud posibilitatea de a avea un prim-ministru tehonocrat, în persoana lui Florin Georgescu
- Dacă pentru România apar pericole de securitate strategică și pentru a da foarte clar garanții privind continuarea dezvoltării democratice a obligațiilor noastre internaționale, de asemenea, putem lua în considerare și cred că ar fi o persoană competentă în acest sens, dl George Maior, în măsura în care domnia sa își va depune demisia de la șefia SRI după alegeri;
- Însă principala opțiune politică care urmează să fie analizată de către membrii coaliției este Călin Popescu Tăriceanu, cu următoarele precizări: până în 16 noiembrie nu discutăm nimic de cine, ce minister, cine va fi... toți membrii coaliției vor avea reprezentanți în guvern;
- Indiferent cine va fi prim-ministru, dacă acesta are susținerea coaliției de guvernare, așa cum spune Constituția, eu voi lucra împreună cu el și nu împotriva lui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News