Data publicării:

Pompierii din Bistrița au salvat de la înec doi copii. Unul îl ținea strâns pe colegul de joacă, să nu-l piardă în apele înghețate!

Autor: Florina Pop | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pompierii din Bistrița care au salvat doi copii de la înec FOTO: Facebook MAI
Pompierii din Bistrița care au salvat doi copii de la înec FOTO: Facebook MAI

Doi pompieri militari din Bistrița au salvat de la înec doi minori. I-a uimit gestul unuia dintre puști: îl ținea strâns pe colegul său de joacă ca să nu-l piată în apele înghețate.

Iulian și Florin sunt doi pompieri militari din Bistrița care au salvat de la înec, vineri după-amiaza, 4 februarie, doi puști care se jucau pe suprafața înghețată a râului.

Povestea salvării copiilor, postată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne:

”Iulian și Florin! Ei sunt cei doi pompieri care astăzi au salvat doi copii de la înec. Ziua de azi se anunța liniștită, când în jurul orei 16.00 au fost anunțați că doi minori, aflați la joacă pe suprafața înghețată a râului Bistrița, au fost surprinși de ruperea gheții.Ajunși la fața locului, asigurați de către ceilalți membri ai echipajului, cei doi salvatori au lansat rapid barca, reușind să ajungă rapid la cei mici care încercau să se agațe de bucățile de gheață. L-au recuperat întâi pe cel care se afla la suprafață, însă … atunci au descoperit că băiatul îl ținea strâns, să nu-l piardă în apele înghețate, pe colegul său de joacă…. UN EROU!

Benea Florin și Teletin Iulian sunt salvatori cu experiență și au la activ sute de intervenții și cazuri limită, iar astăzi, în mai puțin de 7 minute, au mai salvat două vieți!Acestea sunt momentele în care, cu adevărat, putem spune …CINE SALVEAZĂ O VIAȚĂ, SALVEAZĂ O LUME ÎNTREAGĂ!La acest moment unul dintre copii este la terapie intensivă! Ne rugăm pentru el!Mulțumim Florin, Iulian și tuturor colegilor voștri care v-au ajutat!”.

VEZI și: Cățelușă căzută într-un puț adânc de 12 metri, salvată de pompieri specializați în alpinism din Hunedoara

Pompierii militari din Hunedoara au reușit să salveze astăzi, 3 februarie, o cățelușă care căzuse într-un puț adânc de 12 metri în zona localității Cristur. Aceștia spun, pe rețelele sociale, că stăpânul acesteia a sunat la 112 și a cerut ajutor.

VEZI și: Incendiu puternic de vegetație în lunca Dunării. 70 de hectare afectate

Un incendiu de vegetaţie izbucnit în lunca Dunării, lângă localitatea Gârcov, a afectat o suprafaţă de 70 de hectare, a anunţat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. "Mai bine de şase ore au acţionat echipajele de pompieri din cadrul ISU Olt şi ISU Teleorman, pentru stingerea unui izbucnit la vegetaţie uscată, lăstăriş şi păpuriş, în lunca Dunării, pe raza localităţii Gârcov. Misiunea a fost îngreunată de vântul puternic şi de accesul foarte dificil al autospecialelor în zona de manifestare a incendiului", se arată într-un comunicat transmis de ISU Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel