Pompeo CRITICĂ acordul de investiții dintre China și Uniunea Europeană
Mike Pompeo, secretarul de Stat din SUA, critică acordul de investiții dintre republica Populară Chineză și Uniunea Europeană.
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a denunţat marţi faptul că acordul de investiţii încheiat între Uniunea Europeană şi China este unul "slab", estimând că acesta nu protejează de ameninţările venite din partea Beijingului, într-un interviu pentru Bloomberg difuzat marţi, relatează AFP.
"Când îl studiem, este un acord slab. Nu îi protejează pe lucrătorii europeni de atitudinea de prădător a Partidului Comunist Chinez", afirmă secretarul de stat într-o emisiune a canalului Bloomberg. Criticile lui Mike Pompeo asupra acestui acord sunt primele făcute în public de un membru al administraţiei la final de mandat a lui Donald Trump.
Luna trecută, Jake Sullivan, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui-ales Joe Biden, a făcut apel la aliaţii europeni să participe la "consultaţii preliminare" asupra "îngrijorărilor lor comune legate de practicile economice ale Chinei".
SUA nu sunt încântate de acordul UE-China
Mike Pompeo, considerat un critic fervent al Chinei, nu a mers până la a cere UE să renunţe la acest acord, dar a afirmat cu claritate că SUA nu au nicio dorinţă de a încheia un acord similar.
"Ne preocupăm prea mult de muncitorii noştri, de populaţia noastră, de industria noastră, de proprietatea noastră intelectuală, pentru a semna un acord slab care ar permite Chinei să continue să recurgă la activităţi care nu ar fi corecte, echilibrate şi reciproce", a afirmat Pompeo.
Uniunea Europeană şi China s-au înţeles pe 30 decembrie asupra unui acord de principiu după şapte ani de negocieri. Bruxellesul speră că acest pact de investiţii va deschide piaţa internă cu potenţial puternic a Chinei pentru companiile europene, oferind astfel un ajutor binevenit după luni de criză economică provocată de coronavirus.
Negocierile se îndreaptă spre semnarea unui acord în pofida îngrijorărilor exprimate de UE privind situaţia drepturilor omului în China şi în special a încarcerării în lagăre de reeducare a cel puţin un milion de uiguri şi de musulmani turcofoni.
Acordul reprezintă o victorie majoră pentru China după eforturile concertate ale administraţiei Trump de a izola ţara. SUA încurajează astfel ţările din lumea întreagă să renunţe la echipamentele de telecomunicaţii 5G concepute şi fabricate de gigantul chinez Huawei, invocând riscuri de securitate, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News