Data actualizării:
Data publicării:

Pomohaci, audiat la Parchetul General. Moment decisiv - UPDATE

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp
pomohaci
pomohaci

Cristian Pomohaci este audiat la Parchetul General.

UPDATE: 

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus miercuri efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian Pomohaci pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (11 acte materiale).

Potrivit unui comunicat, procurorii au dispus şi instituirea măsurii asiguratorii a popririi sumelor de bani aflate într-un cont bancar al suspectului, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune, cât şi pentru acoperirea cheltuielilor judiciare.

PÎCCJ arată că, din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că în perioada ianuarie 2012 - octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, cântăreţul de muzică populară a declarat la organul fiscal teritorial venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate.

Știrea inițială:

Potrivit România TV, Cristian Pomohaci a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchetul General. El trebuie să ofere explicații procurorului cu privire la înregistrările apărute în spațiul public.

Este vorba despre înregistrarea în care Cristian Pomohaci este acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale, mai informează sursa citată. Dosarul a fost preluat de la procuratură de la Parchetul General.

Este prima oară când fostul preot Cristian Pomohagi ajunge la Parchetul General pentru a da o declarație. La dosar se află înregistrările, dar și declarații ale unor martori.

Deși cazul este unul mai vechi, Parchetul abia acum l-a chemat pe Pomohaci să dea o declarație. În tot acest timp au fost făcute expertize și audiați martori. Ultima declarație îi aparție lui Cristian Pomohaci care este nevoit să se apere.

Momentan e începută urmărirea penală in rem. Procurorii vor decide dacă îl vor pune sub acuzare sau nu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel