Data publicării:
Polonia, reformă justiție. Curtea Supremă, influență sporită. Sfidare pentru Uniunea Europeană
Conservatorii aflați la guvernare în Polonia au sfidat joi Comisia Europeană prin adoptarea unei legi controversate privind reforma Curții Supreme poloneze, act normativ denunțat de opoziție drept o 'lovitură de stat' care va reduce independența sistemului judiciar, transmite AFP.
Legea a fost votată în camera inferioară a parlamentului polonez cu 235 de voturi pentru, 192 contra și 23 de abțineri.
Prin acordarea unei influențe sporite asupra Curții Supreme, parlamentul polonez a ignorat avertismentul Comisiei Europene, care miercuri a somat Varșovia să suspende noile reforme controversate din sistemul său judiciar, întrucât reprezintă 'riscuri clare pentru independența justiției' din Polonia.
Executivul comunitar le-a solicitat autorităților poloneze 'să pună în suspensie noile legi și să reia dialogul angajat' cu Bruxellesul pentru a 'răspunde temerilor grave' exprimate cu privire la statul de drept.
Intenția Partidului Lege și Justiție (PiS, de guvernământ) de a permite parlamentului polonez să-i desemneze pe cei 25 de membri ai Consiliului Național al Magistraturii a provocat proteste în Polonia și critici din partea Uniunii Europene.
Legislația, despre care criticii susțin că va slăbi independența sistemului judiciar, a fost aprobată recent de legislativul de la Varșovia, dar trebuie să fie promulgată de către președintele țării. Temerile Comisiei Europene se referă la patru legi, în legătură cu Consiliul Național al Magistraturii, Curtea Supremă, Școala Națională de Magistratură și organizarea tribunalelor ordinare.
Dacă vor fi implementate în actuala lor formă, aceste legi vor avea un impact negativ extrem de semnificativ asupra independenței sistemului judiciar și vor spori amenințarea sistemică la adresa statului de drept în Polonia, avertiza miercuri executivul UE, care preciza că examinează opțiunile juridice și politice, inclusiv suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul European și Consiliul UE, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News