Polonia intră în lockdown timp de 3 săptămâni. Restaurantele, mall-urile și spațiile culturale, închise
Guvernul polonez condus de Mateusz Morawiecki va instaura un nou lockdown parțial timp de 3 săptămâni pentru a încerca să micșoreze numărul zilnic de infectări cu coronavirus din țară.
Conform BBC, hotelurile, mall-urile, instituțiile culturale și de sport vor fi închise în toată țara din această sâmbătă. Ministrul Sănătății, Adam Niedzielski, a recomandat polonezilor să lucreze de acasă dacă este posibil.
Principala cauză a creșterii numărului de cazuri pozitive la Covid-19 ar fi varianta britanică de coronavirus, B.1.1.7., aceasta reprezentând jumătate din cazuri la nivel național. Polonia a înregistrat miercuri cel mai mare număr de cazuri noi în 24 de ore din ultimele patru luni (peste 25.000, n.r.), iar cifra pacienților ventilați mecanic a ajuns într-un vârf de la începutul pandemiei încoace.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News