Data actualizării:
Data publicării:

Polonia, EXPLOZIE. Trei persoane au murit. Alte 21, rănite

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Deces
Deces

Un bloc de locuinţe cu trei etaje s-a prăbuşit în Polonia.

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 21 au fost rănite, după ce un bloc de locuinţe cu trei etaje s-a prăbuşit în Poznan, vestul Poloniei, probabil ca urmare a unei explozii de gaz, au anunţat pompierii, informează duminică AFP.

'Am scos de sub dărâmături trei corpuri neînsufleţite. Alte 21 de persoane au fost rănite, dintre care trei grav', a anunţat Slawomir Brandt, purtătorul de cuvânt al pompierilor din Poznan.

'Continuăm căutările. Este posibil să mai găsim oameni sub dărâmături', a adăugat el. Potrivit şefului pompierilor din Poznan, Andrzej Bartkowiak, citat de agenţia PAP, ar mai putea fi o persoană acoperită de mormanul de cărămizi. Clădirea s-a surpat la orele locale 07:50 (06:50 GMT).

'Dat fiind nivelul distrugerilor, s-a admis provizoriu că ar putea fi vorba de o explozie de gaz', a declarat la postul de televiziune TVN24 purtătorul de cuvânt al pompierilor din Polonia.

[citeste si]

A fost demarată o anchetă, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel