Polonia ar putea fi acționată în justiție de UE pentru zonele „libere de LGBT”
Comisia Europeană are în vedere acționarea în instanță a Poloniei, după ce autoritățile de la Varșovia au declarat 100 de orașe ca fiind „libere de LGBT”.
Potrivit unor surse citate de Reuters, Comisia Europeană discută acționarea în judecată a Poloniei, după ce partidul de guvernământ a făcut din politicile antigay o parte a platformei sale, iar în luna martie 100 de orașe și zone s-au declarat „libere de LGBT”.
Drepturile LGBT trebuie respectate în toate statele membre, reafirmă Uniunea Europeană. „Verificăm dacă există o încălcare a tratatelor UE” în crearea acestor zone, a spus un oficial al UE pentru Reuters, adăugând că procesul nu a fost încă finalizat.
Autoritățile poloneze resping existența vreunei forme de discriminare în legislația națională. „Nu există legi în Polonia care să discrimineze persoanele pe baza orientării lor sexuale”, a răspuns un purtător de cuvânt al guvernului polonez.
Partidul care guvernează, intitulat Legea și Justiția (PiS), s-a ciocnit în mod repetat cu UE privind respectarea valorilor democratice, fiind acuzată că a adus instanțele și mass-media sub mai mult control al statului, a limitat drepturile femeilor și a respins primirea migranților din Orientul Mijlociu și Africa.
În ciuda unei astfel de presiuni și a faptului că Polonia este un beneficiar major al ajutorului financiar al UE, Varșovia a refuzat în mare măsură să schimbe abordarea, spunând că trebuie să apere obiceiurile tradiționale și catolice ale țării.
Raportul Rainbow Europe, publicat anual de ONG-ul ILGA-Europe, a desemnat în luna mai, pentru al doilea an consecutiv, Polonia drept cea mai homofobă țară din Uniunea Europeană, precizează Publika.
Parlamentul European a votat raportul Matic. Este consemnat dreptul universal de a avorta
Parlamentul European a trecut cu ușurință raportul prin care accesul la avort devine un drept fundamental al omului, transmite Politico.eu. În prezent, Polonia și Malta interzic acest drept al femeilor, de unde și controversele în jurul acestui raport.
Rezoluția cere statelor membre Uniunii Europene să recunoască că orice interferență a accesului la contracepție, tratamente pentru fertilitate, îngrijire maternă și avort „constituie încălcări ale drepturilor omului”. Astfel, UE le solicită țărilor membre să „condamne orice încercare de a limita accesul” la aceste servicii universale. 378 de parlamentari europeni au votat pentru, în timp ce alți 255 au votat împotrivă.
Textul este scris de croatul Predrag Fred Matic și raportul îi poartă deseori numele în presă. În pachet se critică și „clauza conștiinței” care permite doctorilor să refuze să facă o operație de avort dacă nu cred în această practică. Astfel, stoparea unui avort „pe baze religioase sau care țin de conștiință”, se arată în text, „pune în pericol viețile și drepturile femeilor” (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News