Data publicării:
Politizare învățământ. Liviu Pop, propunere de modificare a Legii Educației: Profesorii să își aleagă conducătorii!
Senatorul PSD, Liviu Pop, propune modificarea Legii Educației Naționale.
'Propun ca profesorii să își aleagă conducătorii!
Constat cu tristețe că politizarea învățământului se face într-un ritm alert, fapt pentru care, alături de colegii mei din PSD, voi propune o modificare a Legii Educației Naționale în prima ședință a Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Senatul României! Această modificare va avea ca scop modul prin care inspectorii generali și inspectorii generali adjuncți sunt numiți în funcțiile respective.
Vin așadar cu propunerea ca inspectorul școlar general din fiecare județ să fie ales de către toate cadrele didactice din județul respectiv, iar inspectorul școlar general adjunct, să fie ales de către consiliile de administrație ale școlilor din județele respective, plecând astfel de la o procedură asemănătoare, privind alegerea rectorului la nivelul universităților.
Am încredere în corpul profesoral din România și am încredere în membrii consiliilor de administrație, părinți, elevi, că vor face cu siguranță, în totalitate, politica școlii.
Cred că este o măsură necesară pentru stabilitatea sistemului de învățământ din România!' a scris senatorul PSD, Liviu Pop, pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News