Data publicării:
Poliţistul tăiat cu sabia. Mobilizare generală, reacţie Carmen Dan
Poliţistul rănit în timpul percheziţiilor de la Rădăuţi ar putea fi transferat într-o clinică universitară dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, pentru ca viaţa acestuia să fie salvată, a declarat marţi ministrul de Interne, Carmen Dan.
Este o altă întâmplare nefericită în care un poliţist al Poliţiei Române este rănit în misiune, în timp ce-şi face datoria. În acest moment suntem mobilizaţi să facem tot ce se poate pentru salvarea poliţistului. După ce a fost evaluat la Rădăuţi, este transportat la un spital din Iaşi, iar acolo va fi evaluat mult mai profund şi analizăm cu cei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă care monitorizează situaţia lui să vedem dacă se impune o intervenţie neurochirurgicală să-l transportăm la un centru medical universitar, a spus Carmen Dan.
Potrivit ministrului de Interne, astfel de situaţii ar putea fi prevenite şi, de aceea, e importantă adoptarea legislaţiei pentru protecţia poliţiştilor în misiune. Poate că acum, în ultimul ceas, vom înţelege cât de important este să şi adoptăm un set de măsuri care să-i protejeze pe poliţişti atunci când sunt în misiune. Poate că de acum vor înceta speculaţiile care sunt în spaţiul public şi care spun mai degrabă că vrem să dăm puteri sporite poliţiştilor. (...) Vrem să-i ferim să fie puşi în situaţia în care muri la datorie, a mai spus Carmen Dan.
Un poliţist de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) Suceava a fost grav rănit, marţi dimineaţă, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziţii ce se desfăşura la Rădăuţi. Una dintre persoanele vizate l-a atacat şi rănit, cu o sabie, pe agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru acţiuni Speciale Suceava, 'rănindu-l foarte grav la cap şi braţ', conform IPJ Suceava.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News