Data publicării:
Poliţistul Gigină, dosar. Kovesi, anunţul mult aşteptat de familie
Laura Codruţa Kovesi s-a declarat convinsă că dosarul privind accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină va fi soluţionat până la finalul acestui an.
"Suntem în curs de finalizare, nu aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia, nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decisă de procurorul de caz, dar cu siguranţă, până la sfârşitul acestui an, dosarul va fi soluţionat", a spus Kovesi, într-un interviu realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.
Şefa DNA a dat asigurări că procurorii au lucrat la dosar 'în mod constant', dar au existat mai mulţi factori care au determinat prelungirea cercetărilor.
"Noi investigăm şi condiţiile în care s-a produs moartea victimei, practic avem şi infracţiunea care vizează uciderea din culpă şi din această perspectivă s-au făcut mai multe expertize în dosar. (...) Aş reaminti că în cursul anului trecut a apărut o decizie a Curţii Constituţionale care se referă la modul în care este reglementată infracţiunea de abuz în serviciu în Codul penal. Această decizie a determinat şi o reorientare a modului în care noi trebuie să facem ancheta (...), trebuie să dovedim o încălcare a unei legislaţii primare, cum spunem noi, adică să stabilim dacă s-a încălcat o dispoziţie prevăzută într-o lege sau într-o ordonanţă de urgenţă. La momentul la care acuzaţiile s-au formulat, ele aveau la bază un regulament privind circulaţia pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care ancheta a trebuit să vizeze şi alte aspecte", a precizat Laura Codruţa Kovesi.
[citeste si]
Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News