Data publicării:
Polițistul care şi-a înjunghiat soţia, drept la tăcere. Av. Răzvan Doseanu: Este într-o stare de şoc!
Paul Kover, fostul şef al Poliţiei Locale Oradea care şi-a înjunghiat soţia cu mai multe lovituri de cuţit, a fost arestat preventiv pentru 30 de zille, uzând de dreptul la tăcere.
Paul Kover a fost arestat începând din 12 ianuarie şi până pe 10 februarie inclusiv, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins ca neîntemeiată cererea formulată de poliţistul local, de luare a măsurii arestului la domiciliu. Decizia nu este, însă, definitivă, şi va fi contestată, potrivit Adevărul.
Avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul lui Paul Kover, a dezvăluit că poliţistul local a uzat de dreptul la tăcere atât în faţa procurorilor cât şi a judecătorului de drepturi şi libertăţi.
"Este într-o stare psihică şi medicală care nu-i permite să dea declaraţii. Este într-o stare de şoc. Cel mai probabil se va face o expertiză psihiatrică pentru a se stabili starea lui la momentul incidentului, dacă a avut discernământ, dacă nu a avut, dacă a fost alterat. A fost un incident spontan de neînţeles în condiţiile în care până atunci acest om a avut o conduită ireproşabilă", a explicat Răzvan Doseanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News