Conform BBC, tânăra Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, a fost dată dispărută după ce se îndrepta spre casa sa din Clapham, Sudul Londrei, pe 3 martie. Trupul său a fost descoperit la o săptămână distanță, într-o zonă împădurită, în apropierea orașului Ashford din Marea Britanie.
Polițistul metropolitan Wayne Couzens, din Deal, a pledat vinovat pentru infracțiunile de răpire și viol, în fața judecătorilor, prin conexiune online. Acesta și-a acceptat responsabilitatea pentru moartea tinerei londoneze, însă nu a pledat vinovat și pentru uciderea lui Everard. Tânăra executivă de marketing se ducea spre casa sa din Londra în noaptea în care a dispărut. Autoritățile au fost alertate de iubitul său, pe 4 martie, iar trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit într-o zonă ascunsă a pădurii din Kent, pe 10 martie.
Marea Britanie deschide linie telefonică pentru victimele agresiunilor sexuale
Marea Britanie a înființat o linie telefonică directă pentru copiii de vârstă şcolară pentru ca aceştia să anunţe abuzuri sexuale comise de alţi elevi, s-a anunțat la finalul lunii martie, potrivit Agerpres. Inițiativa a survenit după ce cazul tinerei Sarah Everard i-a inspirat pe mulţi să împărtăşească agresiunile suferite.
Ministerul Educaţiei din Marea Britanie urma să lanseze linia telefonică directă în zilele următoare, au declarat surse pentru dpa, confirmând informaţii furnizate de ziarul The Times. Aceasta survine după ce mii de mărturii au fost publicate pe un site numit 'Everyone's Invited', unde copii cu vârsta de cel puţin 11 ani au împărtăşit experienţe de agresiune sexuală sau hărţuire din partea altor elevi.
Toată lumea a fost invitată să-și povestească întâmplările
Peste 8.000 de mărturii au fost publicate pe site-ul „Everyone's Invited”, postate anonim de fondatorul site-ului Soma Sara. În ultimele săptămâni s-a înregistrat o creştere a plângerilor, după ce londoneza Sarah Everard a dispărut la începutul lunii martie. Rămăşiţele ei au fost găsite o săptămână mai târziu într-o pădure din Kent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă