UPDATE: Poliţiştii răniţi în accidentul de pe DN 64 au fost operaţi şi sunt internaţi la Slatina
Reprezentanții IPJ Olt au oferit noi detalii cu privire la stare polițiștilor răniți într-un accident grav produs în această dimineață pe DN64.
Şefii posturilor de poliţie din localităţile Morunglav şi Bârza, răniţi vineri într-un accident rutier pe DN 64, în care au fost implicate maşina de poliţie şi o ambulanţă ce transporta un pacient violent, au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, scrie Agerpres.
Poliţiştii, unul în vârstă de 36 de ani şi altul de 50 ani, care ar fi suferit fracturi la picioare, au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale.
Cum s-a produs accidentul
Potrivit reprezentanţilor IPJ Olt, vineri, pe DN 64, în localitatea Şopârliţa, un echipaj de poliţie şi unul de la Ambulanţă, aflate în misiune comună, au fost implicate într-un accident rutier, coliziune faţă - spate, după ce autosanitara ar fi oprit brusc din cauză că pacientul transportat ar fi devenit violent.
"În urma unui apel prin SNUAU 112, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti împreună cu un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt au intervenit pentru a transporta la o unitate medicală o persoană al cărui comportament era deviant. Persoana violentă a fost transportată cu ambulanţa, iar echipajul de poliţie însoţea transportul, conform protocolului, având semnalele luminoase în funcţiune. Întrucât pacientul ar fi devenit violent, conducătorul ambulanţei a frânat brusc, moment în care echipajul poliţiei a intrat în coliziune faţă - spate cu acesta. Evenimentul s-a petrecut pe fondul unui carosabil uşor umed", a spus Alexandra Dicu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News