Poliţiştii pregătesc proteste anti-guvernamentale cu mii de oameni pe străzi
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) intenţionează să organizeze, în luna ianuarie, mitinguri anti-guvernamentale la care să participe cel puţin câteva mii de oameni, în semn de protest faţă de faptul că salariile poliţiştilor nu au fost majorate conform legii în 2021, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Marius Ionescu.
'Noi observăm, din discuţiile care au avut loc între partidele care par să dea noul Guvern, faptul că şi în anul care vine vom avea parte de îngheţ pe linie, adică şi la anul vor fi îngheţate salariile, vor fi îngheţate pensiile civile şi militare - noi avem (în SNPPC, n.r.) şi pensionari civili şi pensionari militari, practic şi în cazul pensiilor civile acea majorare de aproximativ 10% nu înseamnă altceva decât acoperirea inflaţiei.
(...) Legea 153/2017 a avut un calendar de aplicare etapizată. În acest calendar de aplicare etapizată, noi, poliţiştii, am fost săriţi din schemă începând cu anul 2020. Adică de anul trecut, de la sfârşitul anului, ni s-a comunicat faptul că majorarea care trebuie să se dea, de un sfert în fiecare an, nu ni se mai dă anul acesta. Observăm că inclusiv la anul, cei care negociează acum Guvernul nu fac nicio referire (la majorare, n.r.). (...) E o lege care trebuia să ni se aplice. La alte categorii profesionale s-a aplicat, la noi nu s-a aplicat. Anul acesta avem a doua restanţă, a doua creştere pe care trebuie s-o avem.
(...) Drepturile pe care noi le revendicăm sunt drepturi legale. Noi poliţiştii, şi personalul contractual de la noi din sistem, militarii, am rămas printre ultimii care nu am fost puşi în grila de salarizare şi nu este corect ca unor categorii de bugetari să le aplici grila de salarizare în momentul în care ai stabilit o grilă de salarizare, iar pe alţii să-i amăgeşti şi să-i plimbi cu zăhărelul ani de zile.
Nici anul trecut nu au respectat legea (privind salarizarea în 2021, n.r.) şi nu ne-au respectat drepturile şi am fost discriminaţi din acest punct de vedere, am fost uitaţi, motiv pentru care noi am ieşit constant în stradă, nici anul acesta se pare că nu vom primi nimic din drepturile care ni se cuvin (pentru 2022, n.r.), conform legii şi prin comparaţie cu alte categorii de bugetari care au fost puşi în grilă', a afirmat Marius Ionescu.
Mii de oameni sunt așteptați
Preşedintele SNPPC a menţionat că dacă Guvernul care urmează să fie învestit va demonstra aceeaşi lipsă de dialog cu poliţiştii ca cea avută de Guvernul Cîţu, este de aşteptat ca la manifestaţiile programate de organizaţia sindicală să participe zeci de mii de oameni.
'Noi vom avea un congres la sfârşitul lunii decembrie, vom stabili un calendar şi probabil că începând cu luna ianuarie, pentru că aşteptăm şi noi să fie o scădere a pragului de infecţie cu virusul la nivelul ţării, să fim în zona verde, să avem un Guvern - noi ne dorim un Guvern care să dialogheze cu noi şi să ne rezolve problemele, dar dacă vom avea un Guvern de tipul domnului Cîţu, care nu a catadicsit o singură dată să stea de vorbă cu noi într-un an de zile cât timp am protestat în faţa Guvernului şi în faţa aproape a tuturor Prefecturilor din ţară, atunci cu siguranţă că şi anul 2022 va fi anul protestelor, cel puţin pentru noi, pentru poliţişti, dar eu sunt sigur că nu doar pentru noi.
'Vom merge şi în faţa Prefecturilor în localităţile reşedinţă de judeţ'
'Vom merge şi în faţa Prefecturilor în localităţile reşedinţă de judeţ, pentru că noi considerăm că toată ţara trebuie să se trezească, să iasă în stradă, să-şi ceară drepturile, pentru că noi observăm că se pot face concerte la Untold cu 75.000 de persoane, se pot face congrese la PNL cu nu ştiu câte mii de persoane, dar nu face nimeni proteste cu câteva mii, cel puţin, dacă nu câteva zeci de mii, dacă vin şi ceilalţi români în stradă, proteste împotriva celor care ne conduc', a precizat Marius Ionescu.
SNPPC a anulat protestele programate pentru finalul lunii septembrie, în semn de solidaritate faţă de populaţie în contextul creşterii cazurilor de covid
Liderul organizaţiei sindicale a poliţiştilor a explicat că SNPPC a anulat protestele programate pentru finalul lunii septembrie, în semn de solidaritate faţă de populaţie în contextul creşterii cazurilor de covid.
'Noi pe 27 septembrie trebuia să începem o caravană a Moldovei, a protestelor pe care le aveam în plan, dar în discuţiile pe care le-am avut cu colegii din sindicat, am spus că din respect faţă de populaţie, dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de ce se întâmpla în România pe fondul creşterii cazurilor de îmbolnăvire de covid, noi am suspendat aceste activităţi de protest, practic le-am amânat, dar după o lună şi jumătate constatăm că acum situaţia (pandemică, n.r.) revine oarecum spre normal, sper că săptămâna viitoare să scădem sub 3/1000, motiv pentru care noi vom relua aceste activităţi de protest.', adăugat Ionescu.
'Aşa cum am ieşit de ordinul miilor în stradă şi anul acesta, aşa o vom face şi la anul, nu numai o dată. Vom ieşi constant, vom face un calendar mult mai amplu al manifestărilor de protest, vom atrage lângă noi orice sindicat sau federaţie sindicală care doreşte să se opună acestei înglobări a ţării - inclusiv preşedintele României a spus că România este un stat eşuat, iar eu şi colegii mei poliţişti şi personal contractual nu vrem să trăim într-o ţară eşuată, într-o ţară în care din 12 luni ale anului 4 spitale ard, într-o ţară în care nu avem medicamente să ne tratăm de covid, într-o ţară care este pe locul 1 la numărul morţilor de covid, şi aşa mai departe. Noi vrem să trăim într-o ţară decentă şi să nu fim împinşi să fugim din ţară şi să rămână şi copiii noştri aici', a adăugat Ionescu.
Preşedintele SNPPC a atras atenţia că în lipsa majorării salariilor poliţiştilor, dar şi a pensiilor civile şi a pensiilor militare, aceste categorii vor avea mari probleme financiare în această iarnă, în contextul creşterilor preţurilor la energie, carburanţi şi alimente
'În ceea ce priveşte salariile şi pensiile vorbim de o îngheţare, în condiţiile în care facturile la gaze şi la electricitate, din ce observăm, au crescut de 3 ori. Vedem că foarte mulţi furnizori de servicii nu au emis facturi, populaţia este îngrijorată, nu ştiu cum vom ieşi din iarnă, preţul la carburant a crescut cu aproximativ 60%, preţurile la alimente - spre exemplu la ulei s-a dublat - şi toate preţurile vor fi într-o sarabandă de creşteri, pentru că această creştere la utilităţi şi la carburanţi va influenţa toate preţurile alimentelor, şi nu ştiu cum vom ieşi din iarnă în condiţiile în care politicienii se fac că uită să ne acorde acea majorare (restantă a salariilor poliţiştilor, n.r.).
(...) De asemenea, este vorba şi de sistemul de pensii, pensiile militare, care trebuiau măcar inflaţia s-o primească în acest an, şi nu au primit-o. Cu privire la anul care vine nu se face nicio referire în programul de guvernare la acordarea inflaţiei şi pentru pensiile militare', a afirmat Marius Ionescu.
Anulare vouchere de vacanță a avut ca efect creșterea turismului extern
SNPPC a apreciat că anularea voucherelor de vacanţă pentru anul în curs de către Guvern a avut ca efect creşterea turismului extern practicat de români, care a dus la amplificarea pandemiei la nivel intern.
'De asemenea, au amputat voucherele de vacanţă, iar acest lucru a dus la situaţia în care foarte mulţi români s-au dus în luna septembrie şi şi-au făcut concediile în străinătate şi poate că aceasta este şi una din cauzele înmulţirii numărului de cazuri de coronavirus în România.'
'Trageţi dumneavoastră concluzia de unde a fost adus coronavirusul'
'În condiţiile în care astă vară litoralul şi muntele erau pline, nu au fost probleme legate de covid, dar am observat că acest lucru s-a întâmplat la sfârşitul lui septembrie şi începutul luni octombrie, şi ne punem şi noi întrebarea de ce? Dacă coroborăm această situaţie de fapt cu cea că în luna august-septembrie persoanele care au tranzitat frontiera au fost undeva la 2-300.000 de cazuri pe zi, în luna septembrie-octombrie a fost undeva la 80-90.000, trageţi dumneavoastră concluzia de unde a fost adus coronavirusul: din ţările care la acel moment erau pe roşu.
(...) La ora actuală, observăm că în România scade numărul de cazuri de îmbolnăviri, ceea ce este foarte bine, să dea Dumnezeu să ajungem pe zero, dar trăim practic ceea ce s-a întâmplat acum 3 luni: deja se vorbeşte că foarte mulţi români vor pleca să-şi facă vacanţele de Crăciun în străinătate, unde acum majoritatea ţărilor deja urcă spre zona roşie. Oamenii aceştia vor veni în România la sfârşitul anului, la începutul lui ianuarie, cu beleaua pe cap, şi vom vedea, probabil, dacă nu se va face ceva, repetarea situaţiei. Şi ne punem şi noi întrebarea ce aşteptăm, să murim cu toţii până la urmă? Sunt 55.000 de morţi!', a declarat Marius Ionescu, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News