Sesizarea a fost făcută de către jandarmi, care ar fi trebuit să asigure paza pe timpul deplasării comisiei de votare.
'În momentul de faţă, o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului urnei de vot, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Cătălin Udrea.
În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi de un echipaj de jandarmi cu privire la faptul că urna mobila a fost transportată fără însoţire. În momentul în care jandarmii au sosit la secţia de votare, pentru însoţirea urnei, aceştia au constatat că votul fusese deja exprimat, iar comisia de votare revenise în secţia de votare, deplasarea făcându-se fără pază', a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.
Acesta a adăugat că de la începutul procesului electoral nu au fost semnalate probleme deosebite din punctul de vedere al ordinii publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- CNA, mesaj despre Florin Piersic. Atenționare pentru toate televiziunile
- Ce faci când intri într-o intersecție. Titi Aur: Asta e o lecție pe care trebuie să o învețe fiecare șofer / video
- Medicii de la Foișor, despre Florin Piersic: E în stare gravă, probleme mari la inimă. Nu se știe dacă va suporta operația
- Ultima oră: Florin Piersic a ajuns la Spitalul Foișor. Urmează să intre în operație
- BANCUL ZILEI: Soția îi îndeplinește dorința soțului
- Românii vor beneficia de o aplicație unică a statului, unde vor avea cardul de sănătate, buletin, pașaport. Vezi lista completă
- Horoscop 9 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Discuții neplăcute cu familia pentru o zodie. Trebuie să ai răbdare
- Alimentele care distrug cancerul. Dr. Virgiliu Stroescu: Mâncați minunea asta și s-a terminat cu cancerul și cu toate bolile / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 9 mai, 2024
- Rutina de somn a Prințesei Kate Middleton. Seamănă izbitor cu cea a Reginei Elisabeta a II-a
- Lupta împotriva orei de religie în școli. Preot, nedumerit de efectele negative invocate de opozanți
- Firea răspunde ipotezei unei alianțe PNL-USR în Consiliul General dacă ar câștiga Nicușor
- Spitalul ca nou de la Comănești urma să fie închis înainte de renovare. Prof. Lascăr: Protestele au funcționat