Polițiștii de frontieră au descoperit într-un camion aproape 200.000 de pachete de țigări și peste 15.000 de produse de parfumerie posibil contrafăcute - FOTO
Află mai multe detalii despre descoperirea polițiștilor de frontieră de la PTF Giurgiu.
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu au descoperit, într-un ansamblu rutier condus de un cetăţean turc, cantitatea de 197.685 pachete de țigări și aproximativ 15.500 produse de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute. Şoferul turc este cercetat în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
La data de 20.02.2024, în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în țară, la volanul unui ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, un cetățean turc, în vârstă de 54 de ani. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, materiale plastice din Turcia în Germania.
Foto: Poliția de Frontieră
În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit. Astfel, în compartimentul pentru marfă, a fost descoperită o cantitate considerabilă de țigarete, precum și articole de parfumerie susceptibile a fi contrafăcute.
Aproape 200.000 de pachete de țigări
În urma inventarierii bunurilor descoperite a rezultat cantitatea de 197.685 pachete de țigări de diferite mărci, având aplicat timbru fiscal specific Turciei, în valoare de peste 5.300.000 lei și aproximativ 15.500 produse de parfumerie de diferite mărci, în valoare de peste 6.300.000 lei.
Foto: Poliția de Frontieră
În cauză, în data de 21.02.2024 a fost admisă propunerea procurorului de caz şi prin urmare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Giurgiu a dispus cercetarea în stare de arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile a cetăţeanului turc, şoferul autocamionului depistat în PTF Giurgiu, pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă, punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News