Polițiștii cer prefectului Greblă verificarea noului sistem de parcări din Capitală. Ciocan: ”Contradicție! Încep chiar din intersecție”. Pentru câte străzi ar fi cerut aviz PMB
Cms. Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, a anunţat că FSDPR îi cere prefectului Toni Greblă să verifice legalitatea noului regulament de parcare din Capitală.
"Întrucât ieri am solicitat public primarului general ca în numele Primăriei şi Consiliului Local să aibă un punct de vedere privind starea de fapt (n.r. a noilor parcări din Bucureşti) şi nu s-a produs, Federaţia a luat decizia de a-i solicita public prefectului Bucureştiului să analizeze aceste lucruri din punct de vedere al legalităţii. Când ne referim la legalitate, spunem toate actele incidente, toate actele normative, atât OUG 195, hotărâri ale ÎCCJ, printre care şi cea din 2017 conform căreia agenţii de Poliţie Locală nu pot sancţiona conducătorii auto dacă nu sunt la maşină, vizavi de HCL care nu are puterea unei ordonanţe de urgenţă.
Am luat legătura cu colegii noştri de la biroul Sistematizări din Poliţia Rutieră. Primăria Generală a solicitat aviz pentru un număr de 100 şi ceva de străzi, aproximativ 150, nu am cifra exactă, şi urmează să vină cu alte solicitări. În atare condiţii, am cerut atenţie pentru ca legea în domeniu să fie respectată. Federaţia îi solicită public prefectului Toni Greblă să analizeze urgent aceste lucruri, pentru că nu se poate ţine cont doar de un act normativ şi să nu îl includem în ceea ce înseamnă celelalte acte normative emise în România până acum", a precizat cms. Christian Ciocan pentru DC NEWS.
"Poliţia Rutieră dă aviz, hotărârea şi-o asumă Consiliul Local, cu toate consecinţele"
"E o contradicţie. Pe de o parte, nu ai voie să parchezi pe anumite străzi cu sens unic pentru că ai fi la mai puţin de 25 metri de o intersecţie, dar parcările intră în contradicţie cu OUG 195, pentru că ele încep chiar de la intersecţie.
Poliţia Rutieră dă aviz pe reglementarea semnalizării, hotărârea o ia Consiliul Local, cu toate consecinţele juridice care decurg de aici.
Atragem atenţia vizavi de punerea în acord a tuturor actelor normative. Iar hotărârea are efecte juridice de care sunt responsabili doar cei care au dat-o, adică Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Deci solicităm urgent prefectului Toni Greblă să facă verificări şi oferim concurs cu toate datele şi explicaţiile, scopul fiind proactiv, pentru siguranţa bucureştenilor", a mai punctat purtătorul de cuvânt al FSDPR.
FSDPR anunţa contradicţia noului regulament cu legea acum o zi
Municipalitatea are obligaţii şi nu opţiuni, calitatea vieţii este un imperativ al societăţii. Federaţia a analizat şi atrage atenţia, în cel mai serios mod, că odată cu luna septembrie, când vor reîncepe şcolile, iar oamenii vor reveni din concediu, se vor produce adevărate ambuteiaje, care vor avea drept cauză aceste măsuri pe care municipalitatea le-a luat neţinând cont de chestiunile la care am făcut referire mai devreme.
Conform OUG 195/2022, pe străzile cu sens unic oprirea autoturismelor este permisă pe oricare dintre părţi, cu condiţia să rămână liberă o bandă de circulaţie. Este o contradicţie între dârele de pe asfalt şi această ordonanţă. Dacă deja avem dâre pe asfalt şi omul spune că prin lege are dreptul să oprească pe oricare dintre părţi, cu condiţia să nu blocheze, cine greşeşte? Sunt lucruri cu consecinţe juridice.
Am discutat cu preşedintele Federaţiei şi solicităm răspuns public din partea primarului Nicuşor Dan, în numele Primăriei Municipiului Bucureşti", a transmis miercuri, 17 august 2022, Christian Ciocan.
Care sunt zonele de parcare
Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.
Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.
Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.
VEZI AICI ŞI PREŢURILE INCLUSE ÎN NOUL REGULAMENT DE PARCARE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News