Pe numele bărbatului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, a fost depusă o plângere penală. Tânăra polițistă a depus plângerea penală abia în toamnă, când a avut certitudinea că i-a fost acceptată mutarea la Suceava.
Tânără absolventă, tânăra acuză că, pe parcursul verii, a fost agresată sexual de cel care-i era superior. Bărbatul ar fi făcut, în mod repetat aluzii sexuale și chiar i-a spus, în mod direct, să întrețină relații intime, potrivit acuzațiilor fetei. Comisarul-șef din Centrul Vechi i-ar fi cerut fetei să-i arate tatuajul pe care tânăra îl are într-o zonă intimă, i-a spus că e permanent pregătit cu măsurile de protecție pentru întreținerea de relații intime.
Acest abuz sexual a continuat până când tânăra a fost mutată la Suceava și i-a făcut plângere penală. Dosarul se pare că a fost ținut ”la secret”, potrivit Antena 3, iar față de comisar-șef încă nu s-a dispus nicio măsură.
Tânăra este și persoană publică, cântăreață. Se pare că părinții fetei nu cunosc această situație la care a fost supusă.
Un alt polițist, tot de la Secția din Centrul Vechi, a fost reținut, în această seară, fiind acuzat de agresiune sexuală de o studentă de la Școala de Poliție din Câmpina. Polițistul este acuzat că a agresat-o sexual în mod repetat pe tânăra pe care trebuia s-o îndrume în meserie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit