Poliţist trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliţie, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză, cercetările au fost demarate ca urmare a unui denunţ formulat de o persoană, în luna noiembrie 2019, la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dâmboviţa. În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de către ofiţerii anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi în baza ordonanţelor de delegare emise în cauză, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a agentului de poliţie, reţinându-se faptul că, în luna octombrie 2019, acesta a pretins şi a primit de la denunţător suma de 1.400 lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Dâmboviţa.

În contextual pretinsei influenţe, poliţistul a promis denunţătorului că îi va determina pe funcţionarii publici să îndeplinească un act contrar atribuţiunilor de serviciu, asigurându-i astfel promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere auto, proba teoretică. Inculpatul a majorat, ulterior, suma de bani pretinsă şi primită iniţial, cu încă 300 lei, bani pe care însă denunţătorul a refuzat să îi mai dea, transmite DGA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel