Data actualizării:
Data publicării:

Polițist la un pas de moarte. A fost târât prin apă cu barca de braconieri - VIDEO

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pește confiscat de polițiști.
Pește confiscat de polițiști.

Viața unui polițist a fost pus în pericol de braconieri după ce aceștia au refuzat să se legitimeze în fața oamenilor legii. 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au depistat în zona de competență doi cetăţeni români care pescuiau în perioada de prohibiție și dețineau peste 80 de kilograme de peşte. Pe timpul intervenției, unul dintre pescari a pus ambarcațiunea în mișcare, iar unul dintre polițiștii de frontieră a fost tras în apă, astfel fiindu-i pusă viața în pericol.

Polițiștii de frontieră au somat pescarii și au intervenit pentru reţinerea acestora, unul urcând în barcă pentru imobilizarea persoanelor, iar celălalt efectuând manevre de oprire a ambarcaţiunii la mal. Pe timpul intervenției unul dintre pescari a pornit motorul bărcii, trăgându-l prin apă pe poliţistul de frontieră aflat pe uscat, până pe malul opus.

Ce au descoperit polițiștii 

Poliţistul de frontieră aflat în barcă a reuşit imobilizarea celor doi bărbaţi, iar în urma legitimării acestora s-a constatat că sunt cetățeni români, S.M., în vârstă de 35 de ani, care a prezentat o declarație pe proprie răspundere justificând deplasarea pe timpul stării de urgență în scop profesional, și nepotul acestuia, în vârstă de 15 ani, ambii domiciliați pe raza județului Tulcea.

Totodată, în ambarcațiune polițiștii de frontieră au descoperit trei unelte de pescuit tip vintir, în care se afla cantitatea de 83 kg pește, din specia somn.

Cantitatea de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar ambarcațiunea, motorul și uneltele de pescuit, în valoare de aproximativ 10.500 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

O anchetă a fost deschisă în acest caz 

În cauză poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție și fals în declarații, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

De asemenea, se efectuează cercetări și sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi tentativă de omor, dosar penal ce va fi instrumentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul scafandrilor din cadrul Serviciilor Teritoriale ale Poliției de Frontieră Tulcea și Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel