Polițist cu arma în mână, agitat şi vorbind incoerent, în sediul Poliției
Un poliţist din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Bacău a intrat în sediul IPJ, cu arma în mână, agitat şi incoerent.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău a declanşat o anchetă internă după ce un poliţist din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Bacău a intrat luni, în sediul IPJ, având arma în mână, agitat şi incoerent în exprimare.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cristina Păduraru, a declarat, pentru Agerpres, că poliţiştii care au asistat la incident i-au cerut colegului lor să predea imediat arma, iar acesta s-a supus de bună voie.
"Astăzi, în jurul orei 9,00, agentul de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Bacău, aflat în serviciu şi având asupra sa armamentul din dotare, a intrat în sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie într-o stare vizibilă de agitaţie şi vorbind incoerent. Avea arma scoasă din toc, dar nu a ameninţat. Fiind foarte agitat şi nevorbind coerent pentru a ne putea da seama ce anume îl supără, a trebuit să îl lămurim să predea armamentul. S-a supus de bună voie şi ulterior s-a calmat. În acest moment, el este sub supravegherea personalului abilitat din spital. S-a declanşat o anchetă internă pentru a se stabili cu exactitate situaţia de fapt a colegului nostru", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.
Poliţistul are 29 de ani, a absolvit Şcoala de Poliţie în 2013 şi este căsătorit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News