Data publicării:

Poliţist condamnat definitiv, cu executare, pentru corupţie

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

La data de 02.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti a dispus condamnarea la închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, a doi inculpaţi, dintre care un agent de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, informează DGA Giurgiu.

"În cauză, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Giurgiu au administrat probatoriul în baza delegării procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

Astfel, poliţistul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită, 3 infracţiuni de trafic de influenţă şi a unei infracţiuni de fals intelectual iar persoana fără calitate specială a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani şi 5 luni de închisoare, în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, uz de fals şi delapidare în formă continuată.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2017-2018, inculpatul în calitate de ajutor şef post poliţie, a pretins şi primit sume de bani sau foloase necuvenite, de la mai multe persoane, în vederea instrumentării în mod favorabil a unor dosare penale, constatări ale unor fapte penale/contravenţionale şi pentru a intervenii pe lângă funcţionari publici, pentru eliberarea în regim de urgenţă a unor documente ori pentru neaplicarea unor sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, unor terţe persoane", se arată în comunicatul de presă.

DGA: Hotărârea este definitivă



"De asemenea, fiind desemnat să soluţioneze o sesizare privind săvârşirea unei infracţiuni de furt, poliţistul a pretins foloase necuvenite şi ulterior a primit o sumă de bani de la autorul infracţiunii, pentru a nu-i întocmi dosar penal.

Totodată, acesta a întocmit un proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei presupuse contravenţii săvârşită de către persoana care a sesizat infracţiunea de furt la numărul de urgenţă 112, în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că aceasta a alertat în mod nejustificat organele de poliţie.

Din cercetări a mai rezultat că fostul agent de poliţie a primit suma de 400 de lei, de la o inculpată, pentru ca acesta să-şi exercite influenţa asupra unor cadre medicale, în scopul de a obţine eliberarea unei fişe medicale, fără prezenta inculpatei la examinările medicale, aceasta utilizând ulterior fişa medicală falsificată pentru preschimbarea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Giurgiu.
Hotărârea este definitivă", transmite DGA Giurgiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel