Poliţie aeriană. Avioane Eurofighter Typhoon, la baza Kogălniceanu
Patru aeronave de luptă britanice Eurofighter Typhoon au sosit în baza aeriană Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.
Avioanele militare sunt pregătite să execute misiuni de poliţie aeriană în flancul estic al NATO, potrivit unui comunicat de presă de marţi al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Cele patru aeronave, care au sosit cu o zi în urmă, vor fi deservite de un detaşament format din aproximativ 160 de militari, piloţi şi personal tehnic, care va executa misiuni de poliţie aeriană în perioada 1 mai-31 august, alături de aeronavele MIG-21 LanceR şi militari ai Forţelor Aeriene Române.
'Ceremonia de certificare a detaşamentului Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii care va executa misiuni de poliţie aeriană întărită în flancul estic al NATO va avea loc loc vineri, 27 aprilie, în Baza aeriană Mihail Kogălniceanu', menţionează sursa citată.
Sub comanda NATO
Poliţia aeriană întărită sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru asigurarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei. Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii dintre forţele aeriene române şi britanice. Dislocarea avioanelor Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei atât în zona de nord, cât şi în zona de sud şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.
[citeste si]
Este a doua oară când un detaşament britanic este dislocat în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu pentru misiuni de poliţie aeriană împreună cu FAR, primul fiind dislocat în perioada 1 mai - 31 august 2017, mai precizează comunicatul MApN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News