Data actualizării:
Data publicării:

Politico: Europa acuză SUA că profită de pe urma războiului din Ucraina

Autor: Nicoleta Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ucraina: Sirene de raid aerian, în timp ce rachete ruseşti lovesc regiunea Kryvyi Rih/ Sursa foto: Agrepres
Ucraina: Sirene de raid aerian, în timp ce rachete ruseşti lovesc regiunea Kryvyi Rih/ Sursa foto: Agrepres

În timp ce ţările din UE suferă, Statele Unite fac o avere de pe urma războiului din Ucraina, prin vânzarea gazului la preţuri astronomice, vânzări de arme şi politici care distorsionează concurenţa, ceea ce ameninţă unitatea occidentală în faţa războiului pornit de preşedintele rus Vladimir Putin, afirmă oficiali europeni, citaţi de publicaţia Politico.eu într-un articol publicat joi.

Adevărul este că, dacă priviţi atent, ţara care obţine cel mai mult profit din acest război este SUA, pentru că ei vând mai mult gaz şi la preţuri mai mari, şi de asemenea pentru că vând mai multe arme, remarcă unul dintre aceşti oficiali europeni care au vorbit sub protecţia anonimatului.

Ne aflăm cu adevărat într-un moment istoric, spune un alt oficial european de rang înalt, care atrage atenţia asupra dublei lovituri pe care o primeşte UE prin creşterea preţurilor la energie şi subvenţiile prin care administraţia preşedintelui american Joe Biden ajută companiile americane şi astfel este afectată competitivitatea celor europene. De aici şi riscul ca opinia publică europeană să se manifeste atât împotriva efortului de război, cât şi împotriva alianţei transatlantice.

America trebuie să-şi dea seama că opinia publică se schimbă în multe ţări ale UE, subliniază interlocutorul citat. Şi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a îndemnat Washingtonul să răspundă preocupărilor europene. Americanii - prietenii noştri - iau decizii care au un impact economic asupra noastră, a spus el într-un interviu pentru Politico.

Punctul major de tensiune între UE şi SUA în ultimele săptămâni îl reprezintă subvenţiile acordate de administraţia Biden prin Legea de Reducere a Inflaţiei (Inflation Reduction Act - IRA), care potrivit Bruxellesului afectează exporturile europene şi ameninţă să distrugă industriile din UE. De asemenea, în timp ce încearcă să-şi reducă dependenţa faţă de energia rusească, statele UE cumpără din SUA gaze naturale lichefiate (GNL), pentru care plătesc de patru ori mai mult decât preţul practicat pe piaţa americană. Pe plan militar, după ce unele state din UE au trimis arme şi muniţii Ucrainei, reducându-şi astfel considerabil propriile stocuri, acum au nevoie să le completeze, astfel că industria militară a SUA va beneficia de o înmulţire a comenzilor.

În timp ce preşedintele francez Emmanuel Macron a descris drept neprietenoase preţurile gazelor americane, iar ministrul german al economiei Robert Habeck a cerut Washingtonului să arate mai multă solidaritate reducând aceste preţuri, alţi miniştri şi diplomaţi din blocul comunitar îşi mărturisesc nervozitatea faţă de modul în care Biden pur şi simplu ignoră impactul politicilor sale interne asupra aliaţilor europeni. Când, la summitul G20 din Bali, liderii europeni l-au abordat pe liderul de la Casa Albă în legătură cu preţurile mari ale gazelor americane, Biden a părut pur şi simplu că nu cunoaşte problema. Europenii sunt în mod vizibil iritaţi de lipsa de informare şi consultare prealabilă din partea SUA, declară, pentru Politico, David Kleimann, de la think tank-ul Bruegel.

Oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului recunosc riscurile acestei atmosfere tot mai toxice asupra alianţei occidentale. Iar gâlceava între aliaţi este exact ce-şi doreşte preşedintele rus Vladimir Putin, constată diplomaţi europeni şi americani intervievaţi de Politico.

 

Înainte de venirea iernii, Ucraina va primi de la Marea Britanie un "sprijin practic crucial"

 

Ministrul britanic de externe, James Cleverly, i-a promis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Marea Britanie va oferi un "sprijin practic crucial" Ucrainei înainte de venirea iernii în rezistenţa sa împotriva Rusiei, în cadrul unei vizite întreprinse vineri la Kiev, potrivit EFE.

La întâlnirea cu Zelenski, Cleverly a promis că Regatul Unit va aloca încă trei milioane de lire sterline (3,4 milioane de euro) în sprijinul aşa-numitului Fond de parteneriat pentru o Ucraină rezilientă, destinat reconstrucţiei infrastructurii locale considerate "vitale" care a fost afectată de atacurile ruseşti.

"Marea Britanie este alături de Ucraina. Astăzi am anunţat un pachet de sprijin pentru prietenii noştri ucraineni în lupta lor, începând cu ambulanţe până la un sprijin crucial pentru victimele violenţelor sexuale comise de armata rusă", a declarat şeful diplomaţiei britanice, potrivit unui comunicat al Foreign Office.

Londra va furniza alte 35 de vehicule de intervenţie, între care 24 de ambulanţe şi şase vehicule blindate, care vor ajunge în Ucraina din Regatul Unit cu scopul de a sprijini populaţia civilă.

"Pe măsură ce iarna se instalează, Rusia încearcă în continuare să frângă determinarea ucrainenilor prin atacuri brutale împotriva civililor, spitalelor şi infrastructurii energetice. Rusia va eşua", afirmă Cleverly în comunicat.

Ministru britanic a spus că a putut constata "personal" cum eforturile ţării sale "ajută civili curajoşi să reziste şi să reconstruiască". "Sprijinul nostru va continua atât timp cât va fi nevoie pentru ca această ţară remarcabilă să îşi revină", a dat asigurări el.

Vizita lui Cleverly are loc într-un moment în care forţele ruse încearcă să exploateze condiţiile grele odată cu scăderea temperaturilor şi căderea zăpezii în Ucraina prin comiterea de atacuri brutale împotriva populaţiei civile şi a infrastructurii energetice pentru a exacerba criza umanitară.

Deplasarea şefului diplomaţiei britanice la Kiev vine la câteva zile după ce, sâmbăta trecută, premierul britanic Rishi Sunak a efectuat la rândul său o vizită în capitala Ucrainei şi a promis un pachet de ajutor în valoare de 50 de milioane de lire sterline (58 de milioane de euro) ca sprijin militar de apărare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel