"Este anul lui Florin Iordache în materie de gafe. Restul sunt decizii discutabile. (...) Anul trecut, un exemplu de gafă politică majoră a fost sprijinirea lui Dacian Cioloș de către PNL", a zis jurnalistul Val Vâlcu.
Așadar, anul 2017 a început cu Florin Iordache și deja celebra "Altă întrebare" în cazul OUG 13 și s-a încheiat cu faptul că textul celor trei legi care vizează domeniul Justiției a ajuns la Ambasada Franței... în limba engleză. Florin Iordache a recunosc greșeala, dar a găsit o scuză: sunt prea... multe limbi de circulație internațională. "Sincer, noi le-am tradus în engleză. La câți parteneri are România, nu puteam să traducem și în engleză, și în franceză, și în germană etc. Nu puteam traduce în toate limbile de circulație internațională", spunea fostul ministru al Justiției.
În rest, nu au fost gafe majore, ci - mai degrabă - greșeli amuzante ce țin de limbaj. Haideți să ni le amintim împreună!
Ministrul Liviu Pop a spus, în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii simple privind educaţia, că în viaţă există greşeli şi erori şi greşelile se pot corecta, dar erorile nu. De asemenea, la eschiderea anului universitar, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, a zis că "fiecare copil trebuie și merită să aiba acces direct la școala, studii, și la un viitor mai bun decât cel prezent". Într-o videoconferinţă cu inspectoratele şcolare din ţară, şeful de la Educaţie a declarat că elevii de liceu din an terminal au început şcoala în urmă cu 17-18 ani. "Rolul elevilor este unul foarte important. Voi sunteţi, şi când spun voi mă refer la învăţământul liceal, voi trebuie să fiţi promotorii acestei reforme. Vă place cum arăta şcoala, când aţi intrat acum 18 ani sau 17 ani? Atunci aţi intrat în clasa I", a spus Liviu Pop.
Ministrul Carmen Dan a folosit greşit termenul de „pronume" în loc de „prenume". Chiar dacă este o greșeală minoră, a fost aspru criticată, motiv pentru care le-a dat o replică persoanelor care au râs de ea: "Nu-mi cer scuze pentru că am pronunțat greșit o literă! Sunt om, nu mașină!".
Liviu Dragnea a votat din greșeală pentru susținerea moțiunii "PSD dăunează grav sănătăţii". "Vreau să vă spun că, după pledoaria domnului Bichineţ, nu am fost atent şi am votat pentru moţiune. Din greşeală", a declarat Dragnea.
Mihai Tudose a făcut o gafă, spunând că președintele Consiliului European este Jean Claude Juncker. Precizăm că președintele Consiliului European este Donald Tusk.
Sorin Grideanu, la Conferința rectorilor și a președinților de senat din universitățile acreditate, organizată la Academia de Studii Economice, s-a adresat cu "onorată instanță", în loc de "onorată asistență". Şi-a dat imediat seama de gafa comisă şi s-a corectat, amuzat şi el de situaţie: "Doamnelor şi domnilor rectori, preşedinţi ai sentaturilor universitare... onorată instanţă... asistenţă. Era să zic instanţă. Trăim vremuri interesante și de aceea...".
Călin Popescu Tăriceanu, aflat pe noul pod de la Agigea, ce traversează Canalul Dunăre-Marea Neagră, a crezut că se află de fapt pe vechiul pod, de pe DN39, şi s-a contrazis cu jurnaliştii care i-au explicat că a încurcat podurile, spunându-le: "Vin de la Bucureşti şi ştiu mai mult ca voi".
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat la începutul unei şedinţei de guvern, că, pentru prima oară, subvenţiile pentru fermieri vor fi acordate la timp, începând cu 23 februarie, el încurcându-se când a fost întrebat care va fi situaţia la 31 martie: "sper să avem numai situaţii neclare".
Precizăm că aceste gafe au ajuns în atenția presei dat fiind faptul guvernanții sunt cei mai vizibili oameni din sfera politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”