Poliția Română recomandă rute alternative pentru Autostrada A2 și DN1
Poliția Română le recomandă celor care și-au petrecut minivacanța la munte sau la mare să aleagă și rute alternative pentru drumul de întoarcere acasă.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în cursul zilei de astăzi, polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului atât pe autostrada A2 București – Constanța, cât și pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.
Întrucât sunt așteptate valori ridicate de trafic pe sensul către București al Autostrăzii Soarelui, dar și pe DN 1 Brașov - Ploiești – București, recomandăm conducătorilor auto următoarele rute alternative:
Pentru autostrada A2 București – Constanța:
- DN 2A Constanța – Hârșova – Urziceni – DN 2 – Urziceni – București;
- A2 – DN 3 Lehliu – Fundulea – București.
Lucrări la carosabil
Tronsoanele autostrăzii A2 București – Constanța pe care circulația se desfășoară restricționat, pe câte o bandă pentru fiecare sens, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă:
- km. 27 – 36, Cernica, IF – Fundulea, CL;
- km. 84+120 m - 91+750 m, Drajna Nouă, CL.
Pentru DN 1 Brașov - Ploiești – București:
- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești;
- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;
- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.
”Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic. De asemenea, îi sfătuim pe șoferi să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp”, precizează polițiștii într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News