Data publicării:

Procuror amenințat. Tentativă de atentat

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Arma
Arma
O tentativă de atentat cu bombă împotriva unui procuror a fost dejucată de poliția greacă.

Poliţia greacă a dezamorsat o încărcătură explozivă care a fost plasată în noaptea de luni spre marţi în faţa domiciliului de la Atena al viceprocurorului Curţii de Casaţie, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, informează marţi AFP. Încărcătura explozibilă a fost plasată 'într-o oală sub presiune şi ascunsă în portbagajul unei motociclete' parcate în faţa reşedinţei, în cartierul Vyrona, a precizat pentru AFP magistratul vizat, Isidoros Dogiakos.

Ea a fost descoperită de poliţie după ce o persoană necunoscută a avertizat, în jurul orei 02:00, asupra iminenţei unei explozii pe această stradă prin două apeluri telefonice, către un site şi un cotidian greceşti. Poliţia a încercuit cele două locuri şi le-a cerut locuitorilor, printre care magistratul ce dormea în locuinţa lui, să nu iasă afară. Procurorul a declarat pentru AFP că nu a fost ţinta unor ameninţări.

Conspiraţia Celulelor de Foc

Personaj controversat al Parchetului grec, el a cerut între altele retrimiterea în judecată a liderilor partidului neonazist Zorii Aurii, judecaţi de aproape trei ani pentru constituirea unei organizaţii criminale. De asemenea, el a fost acuzat de mass-media că a încercat să muşamalizeze scandalul comisioanelor plătite către oficiali greci de către grupul german Siemens.

Modalităţile acestei tentative de atentat - o încărcătură plasată într-o oală sub presiune şi apelul telefonic de avertisment - amintesc de atacurile comise de Conspiraţia Celulelor de Foc, grup anarhist grec, însă poliţia nu a anunţat până acum că ar privilegia o anumită pistă. Activ din 2010, acest grup, care are zeci de membri ce ispăşesc pedepse grele cu închisoarea, figurează pe lista organizaţiilor teroriste întocmită de Washington. Atentatele non-letale care vizează centre ale puterii sunt recurente în Grecia de ani de zile, fiind imputate activiştilor anarhişti sau de extremă stânga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel