Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Poliţia de Frontieră marchează, prin evenimente publice şi avansări în grad, 155 de ani de existenţă instituţională

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţia de Frontieră Română aniversează, miercuri, 155 ani de existenţă instituţională, moment marcat prin avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a 100 de angajaţi care au dovedit merite excepţionale, dar şi printr-o serie de evenimente publice.

Alegeri prezidentiale 2024

Un număr de 34 de ofiţeri şi 66 de agenţi ai Poliţiei de Frontieră, specialişti în supravegherea frontierei terestre, maritime şi aeroportuare, au fost evidenţiaţi şi recompensaţi prin avansare în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite deosebite avute în misiunile operative desfăşurate pe teritoriul ţării şi în urma participării la operaţiunile comune organizate de Agenţia Frontex.

"Din cei 100 de poliţişti de frontieră promovaţi, peste 95% provin din cadrul structurilor teritoriale operative, aceştia remarcându-se în cadrul acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate la frontiera de stat, dar în mod special în misiunile pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a migraţiei ilegale, având o contribuţie importantă la rezultatele operative obţinute de structurile din care fac parte", se precizează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră Române.

Momentul aniversar este marcat şi de structurile teritoriale, prin competiţii sportive şi concursuri de pescuit, expoziţii de tehnică şi evenimente special organizate pentru copii.

Structura teritorială din Iaşi a organizat o competiţie sportiv-aplicativă, "Bereta Verde", aflată la prima ediţie. La concurs au luat parte ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din câteva judeţe, iar provocarea a constat în efectuarea unui traseu de 6 kilometri, desfăşurat pe teren accidentat, cu diferenţă de altitudine. Participanţilor le-a fost testată condiţia fizică şi rezistenţa la efort, iar finaliştii au fost recompensaţi cu berete verzi, simbol al apartenenţei la una dintre cele mai importante structuri de apărare a integrităţii teritoriale.

Şi structurile din Oradea, Timişoara, Sighetu Marmaţiei şi Garda de Coastă au organizat competiţii şi jocuri sportive (fotbal, volei, trasee aplicative, pescuit, sporturi nautice marinăreşti, sporturi tradiţionale - oină, ţurcă), la care au luat parte, pe lângă angajaţi, şi lucrători de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, dar şi poliţişti de frontieră din statele vecine.

De asemenea, porţile structurilor teritoriale au avut deschise publicului sau unor grupuri de copii pentru care au fost organizate exerciţii demonstrative şi standuri unde a fost expusă tehnica din dotare.

Mărturiile istorice arată că instituţia apărării frontierelor a existat din cele mai vechi timpuri, cunoscând o serie de transformări şi perfecţionări până s-a ajuns la actuala structură modernă şi europeană. Un moment special în existenţa structurii moderne de astăzi a fost marcat de semnarea de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 24 iulie 1864, a Înaltului Decret Domnesc numărul 893, care prevedea unirea celor două corpuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească. Ziua de 24 iulie a rămas un simbol în istoria instituţiei, fiind declarată Ziua Poliţiei de Frontieră Române. Prin Ordonanţa de Urgenţă 104/2001, această dată a fost desemnată sărbătoare oficială a Poliţiei de Frontieră Române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel