Poliţia Capitalei, precizări după apariţia agenţilor la priveghiul lui Gabi Luncă: "Nu a fost o descindere"
Comisarul Şef Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a făcut mai multe precizări după ce agenţi de poliţie au venit la priveghiul organizat la Romexpo în memoria lui Gabi Luncă.
"Mai mult ca sigur, dumnealor s-au aşteptat că la noi va fi cu circ. Suntem rromi dar suntem oameni în primul rând. Nu am făcut nicio ceartă, niciun reproş nici medicilor, nici spitalului, nimănui, aşa cum s-a vehiculat în presă. Nu am făcut nimic. Dovada stă faptul că ne supunem. Astăzi, am înţeles că au venit şi la mine acasă şi la surorile mele Poliţia, să caute, să vadă priveghiul, să vadă lumea multe. Am fost doar noi, familia noastră strictă. Probabil, surprinşi de ce au găsit acasă, au crezut că aici vor găsi altceva. Ei bine, nu", a declarat una dintre fiicele artistei.
Poliţia Capitalei, precizări importante
"Condoleanţe familiei. Să facem o precizare din start: nu vorbim despre o descindere. Acolo unde sunt aglomeraţii de persoane, poliţiştii au obligaţia să verifice dacă sunt respectate normele privind prevenirea şi combaterea pandemiei.
Poliţiştii au fost la faţa locului să se asigure că toate regulile sunt respectate. Nu s-a aplicat nicio sancţiune contravenţională, nici evenimentul nu a fost oprit, nu s-a pus problema asta. Nu a fost o petrecere!
Vorbim despre o comemorare, iar în aceste situaţii vorbim despre faptul că persoanele trebuie să respecte distanţa, să poarte masca şi să se dezinfecteze periodic pe mâini. Am reamintit aceste prevederi legale, nu a fost vorba de nimic altceva", a declarat Diana Sarca la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News