Berechet, șeful Poliției, despre agentul care a accidentat-o mortal pe Raisa. De ce l-au schimbat de geacă: S-a încercat protejarea poliţistului din cauza temperaturilor
Autor: Florin Răvdan | Publicat pe: 14 ian 2022, 21:03
WhatsApp
Captura Video
Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei, a făcut noi declaraţii despre accidentul de ieri din Capitală, în care o autospecială a Poliţiei a accidentat mortal o fetiţă de 11 ani. Poliţistul care a provocat accidentul a fost pus sub control judiciar. 

Bogdan Berechet a anunţat că agentul care conducea autospeciala a fost pus sub control judiciar timp de 60 de zile, iar din acest motiv acesta a fost îndepărtat din funcţie şi pus la dispoziţia autorităţilor. 

"Dumnezeu să o odihnească în pace pe Raisa şi doresc însănătoşire grabnică celeilalte fetiţe. 

Poliţiştii, împreună cu procurorul de caz, au demarat imediat cercetări, pentru clarificarea cât mai rapidă a situaţiei şi a dispune măsurile legale. A fost dispusă măsura controlului judiciar timp de 60 de zile. Conform statutului poliţistului, în calitate de şef al Poliţiei Capitalei am decis retragerea de pe funcţie şi punerea la dispoziţie a lucrătorului", a declarat Bogdan Berechet. 

"În ceea ce priveşte informaţiile vehiculate conform cărora purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitale a transmis informaţii conform cărora poliţistul era în misiune, iar procurorul de caz a spus astăzi că acesta nu era în misiune, doresc să clarific. Poliţiştii se află în misiune cât timp se află în timpul programului. Declaraţiile dlui procuror se refereau la faptul că din anchetă a reieşit că poliţistul nu era într-o misiune urgentă. Poliţia Capitalei a transmis azi, în jurul orei 17:00, un răspuns Parchetului de pe lângă judecătoria Sectorului 1, prin care am informat că poliţistul se afla în misiune, desfăşurând activităţi specifice poliţieneşti. De altfel, unitatea de parchet a şi emis un comunicat prin care a informat opinia publică că poliţistul nu era în misiune specială care să reclame urgenţa sau să justifice folosirea semnalelor luminoase. Nimic din ce facem sau spunem nu o poate aduce la viaţă pe Raisa, dar poliţiştii vor continua ancheta şi vor pune la dispoziţie toate datele pentru clarificarea rapidă a situaţiei. Suntem primii interesaţi de rezolvarea cazului şi de dispunerea măsurilor legale", a mai transmis şeful Poliţiei Capitalei. 

G Ad:

Întrebat despre imaginile în care agentul a împins cu piciorul trupul fetiţei care a murit, în timp ce vorbea la staţia de emisie recepţie, şeful Poliţiei Capitalei a spus că "toate imaginile cu privire la atitudinea poliţistului au fost puse la dispoziţie în ancheta desfăşurată de procurorul de caz, urmând să se pronunţe cu prvire la modalitatea şi atitudinea poliţstului faţă de victimă".

Incident cu jurnaliştii la Parchet. Berechet: Nu s-a depus nicio sesizare în acest sens 

Întrebat de jurnalişti cum comentează faptul că agentul a avut o atitudine dură faţă de aceştia la ieşirea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Berechet a spus iniţial că nu poate comenta situaţia prin care a trecut agentul. "Nu mă pot pronunţa asupra situaţiei neplăcute prin care a trecut poliţistul azi la ieşirea din Parchet", a declarat acesta.  

"Nu a trecut poliţistul printr-o situaţie neplăcută, ci jurnaliştii şi familia care se uita de acasă la televizor", a replicat o jurnalistă.

"V-a plăcut cum a demarat maşina când a plecat de la Parchet, cum a frânat în intersecţie?", a întrebat o altă ziaristă. 

"Vom clarifica întreaga situaţie. Nu a depus nimeni vreo sesizare în acest sens. Măsura punerii la dispoziţie şi faptul că vom lua alte măsuri conexe faţă de acest poliţist le vom transmite ulterior", a mai spus Berechet.

Unde se grăbea agentul 

"Era în exercitarea atribuţiunilor de servicii. A fost trimis pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către şeful său nemijlocit. Modalitatea în care a făcut-o rămâne să o stabilească cu exactitate procurorul de caz", a mai completat şeful Poliţiei.   

Poliţistul responsabil, schimbat de geacă şi urcat într-o maşină 

"Sunt informaţii potrivit cărora poliţiştii care au ajuns la faţa locului au încercat să îi schimbe haina şi să îl ferească de mulţime. S-a încercat muşamalizarea identităţii de poliţist. Cum comentaţi?", a fost întrebat Berechet. 

"Având în vedere temperaturile de afară, s-a încercat cumva protejarea poliţistului. Nu s-a încercat sub nicio formă muşamalizarea", a replicat acesta. 

"Dar la temperatura fetiţelor accidentate s-a gândit cineva? Pentru că nu au fost asigurate termic", a fost următoarea întrebare. 

"Nu aveau pregătire specializată în astfel de situaţii. Sunt imagini puse la dispoziţia parchetului prin care se poate clarifica întreaga atitudine a poliţistului", a concluzionat Bogdan Berechet. 

Poliţiştii din Bucureşti mai pot folosi girofarul doar dacă anunţă dispeceratul 

Conform unui document MAI prezentat de Antena 3, poliţiştii din Bucureşti vor trebui, începând de luni, 17 ianuarie, să anunţe prin dispecerat urgenţa, înainte de a mai porni girofarul, fie că vorbim de semnale luminoase, fie de cele sonore. Decizia vine după ce joi, un agent de poliţie din Bucureşti a accidentat mortal o fetiţă de doar 11 ani în Sectorul 1 al Capitalei, chiar pe trecerea de pietoni. 

Iată ce transmite MAI: 

"Şefii tuturor subunităţilor din cadrul DGPMB au obligaţia ca, în cazul în care observă în trafic o autospecială inscripţionată, care se deplasează cu mijloacele de avertizare acustice şi/sau luminoase în funcţiune, să verifice la personalul de serviciu propriu sau, după caz, la personalul principal de serviciu pe DGPMB dacă această deplasare figurează implementată în aplicaţie.. 

(2) În cazul în care deplasarea nu figurează în aplicaţie, şefii prevăzuţi la alin 1 vor întocmi un proces verbal ce va fi înaintat şefului subunităţii în dotarea căreia se află autospeciala, pentru efectuarea de verificări şi dispunerea de măsuri", se arată în documentul prezentat de Antena 3. 

Astfel, prin intermediul unei aplicaţii, şoferii de pe autospecialele din Bucureşti trebuie să înştiinţeze dispeceratul de fiecare dată când vor să folosească girofarul, pentru a fi evitate situaţii precum cea de joi, 13 ianuarie. 

VEZI MAI MULTE AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro