Poliţia Capitalei: Bărbat suspectat că ar fi încercat anul trecut să jefuiască o bancă din sectorul 3, arestat preventiv
Un bărbat de 31 de ani a fost arestat preventiv, după ce în luna noiembrie a anului trecut, înarmat cu un cuţit, ar încercat să jefuiască o bancă din sectorul 3 al Capitalei.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în cursul zilei de miercuri poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la tâlhărie calificată, fapte comise pe raza sectoarelor 1, respectiv 3.
'La data de 6 noiembrie 2018, în jurul orei 16,40, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi, prin intermediul 112, cu privire la faptul că un bărbat necunoscut, având faţa acoperită, ar fi pătruns în punctul de lucru al unei agenţii bancare din sectorul 3 unde, cu un obiect tăietor, ar fi ameninţat pe consilierul de operaţiuni curente, cerându-i să îi dea banii din seif, încercând totodată să deschidă sertarul cu valori, însă fără a reuşi acest lucru. La scurt timp, a părăsit în fugă sediul băncii, fără a sustrage bunuri, înscrisuri sau valori', se precizează în comunicat.
În urma investigaţiilor desfăşurate, arată oamenii legii, a fost identificat un tânăr, în vârstă de 31 de ani, în sarcina căruia a fost reţinută fapta menţionată, precum şi săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată, comisă la data 5 mai, constând în aceea că, în jurul orei 22,00, având faţa acoperită, ar fi pătruns în incinta unei agenţii de pariuri din sectorul 1, unde, prin îmbrâncirea victimei şi ameninţarea cu acte de violenţă, ar fi sustras suma de aproximativ 25.000 de lei, sumă ce reprezenta încasările din data respectivă. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată şi tentativă la tâlhărie calificată, cu cel în cauză în stare arest preventiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News