Data publicării:
Poliția britanică NU va investiga petrecerea de Crăciun de pe Downing Street
În urma informațiilor conform cărora la cabinetul ministrului britanic a avut loc o petrecere de Crăciun în plină carantină, poliția a decis să NU ancheteze.
Poliția Metropolitană din Londra a transmis că nu investighează acuzațiile aduse personalului de pe Downing Street, nr. 10, pentru că au încălcat regulile împotriva COVID-19 în decembrie anul trecut din cauza „absenței dovezilor”.
Un videoclip obținut de ITV îi arată pe asistenții cabinetului premierului în timp ce glumesc despre organizarea unei petreceri de Crăciun, în ciuda restricțiilor și a carantinei. În urma unor reacții furioase, fosta purtătoare de cuvânt a premierului, care apare în clip, a renunțat la rolul său.
Opoziția condamnă lipsa de inițiativă a poliției
Secretarul opoziției pentru sănătate, Wes Streeting, a declarat că este „pur și simplu neplauzibil ca poliția să susțină că nu există dovezi că au avut loc petreceri”, adăugând: „Cu toții am văzut videoclipul care implică personalul cu referire la petrecere din 18 decembrie”.
Boris Johnson și-a cerut scuze pentru clipul personalului din Downing Street și a cerut înaltului funcționar public Simon Case să efectueze o anchetă pentru a stabili dacă regulile au fost încălcate.
Downing Street neagă acuzațiile
Downing Street insistă că nu a avut loc nicio petrecere, însă o sursă a confirmat anterior pentru BBC că acolo a avut loc o petrecere pe 18 decembrie, la care au participat ”câteva zeci” de persoane. Conferința de presă simulată, în care a fost menționată petrecerea, a avut loc în Downing Street marți, 22 decembrie, fără membri ai presei.
În clipul obținut de ITV, Stratton răspunde pe un ton jucăuș la întrebările colegilor care se prefac a fi jurnaliști. Consilierul special al premierului, Ed Oldfield, o întreabă despre despre o petrecere în Downing Street de ”vineri seară”.
După ce Oldfield întreabă dacă prim-ministrul ar ”accepta” o petrecere de Crăciun, Stratton întreabă: ”Care este răspunsul?”. Când o altă asistentă glumește că ”nu a fost o petrecere, a fost doar brânză și vin”, ea râde și întreabă ”sunt în regulă brânza și vinul?”, adăugând: ”Această petrecere fictivă a fost o întâlnire de afaceri și nu a fost distanțată social.”
Citește și: Petreceri de Crăciun pe Downing Street, în ciuda carantinei generale
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News