Data publicării:

Poliţia americană, în alertă la lansarea filmului Joker

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Poliţiştii americani au fost alertaţi joi, la lansarea filmului Joker în cinematografele din SUA, din cauza posibilelor violenţe pe care le-ar putea provoca fanii acestui personaj. 

Joker este povestea originii inamicului lui Batman. Interpretarea de către actorul Joaquin Phoenix a unui proscris dereglat mintal, care ajunge celebru după o faptă violentă, a fost considerată de critici strălucită, dar înspăimântătoare.

Asociere cu un atac armat din SUA

Personajul negativ din seria companiei DC Comics este asociat cu atacul armat din 2012 împotriva publicului de la un cinematograf din suburbia Aurora a metropolei Denver din statul Colorado, la proiecţia unui alt film cu Batman, The Dark Knight Rises (Cavalerul negru: Legenda renaşte).

Familiile unora din victime şi-au exprimat îngrijorarea privind noul film, care nu va fi proiectat în cinematograful respectiv. Agenţi de poliţie cu căşti şi puşti de asalt şi echipaje cu câini au făcut de gardă joi seara în jurul clădirii unde a fost lansat Joker în cadrul Festivalului de Film de la New York. Bagajele spectatorilor au fost percheziţionate. Comunicate ale poliţiei din New York, Los Angeles şi Chicago au arătat că, deşi nu există ameninţări precise, au fost desfăşurate forţe suplimentare sau au fost monitorizate îndeaproape cinematografele în care rula Joker.

Site-ul de internet Deadline de la Hollywood a citat un oficial din forţele de ordine newyorkeze, a cărui identitate nu este dezvăluită, care a susţinut că în unele cinematografe au fost prezenţi şi agenţi de poliţie în civil. Departamentul de Poliţie din New York nu a confirmat informaţia. C

harles Kiwacz, în vârstă de 31 de ani, moderatorul şi producătorul unui podcast, a apreciat că incidentul din Aurora a fost 'izolat'. 'Nu cred că există nicio teamă. Cred că e exact pe dos - lumea vrea să iasă şi să arate că acest film poate fi doar asta, doar un film', a spus el după ce şi-a cumpărat bilet la Joker în apropiere de Times Square din New York.

Teamă de arme la proiecţie 

Australianul Tyson Sheehan, 32 de ani, student în domeniul muzical în zona Los Angeles, s-a arătat dornic să vadă filmul după ce a văzut toate videoclipurile de promovare, însă este enervat de subiect, în legătură cu legislaţia americană privind portul de armă, pe care o consideră 'permisivă'.

'Asta m-a descurajat să intru la cinema să îl văd (...) cel puţin în primele una sau două săptămâni', a afirmat el joi seara, în timpul unei plimbări pe Hollywood Boulevard. În două lanţuri de cinematografe, AMC şi Landmark, spectatorilor nu li s-a permis accesul cu măşti sau costume, iar grupul de cinematografe Drafthouse a avertizat părinţii să nu vină cu copii.

Joi, organizaţia de monitorizare media Parents Television Council a emis un avertisment similar, arătând într-un comunicat că 'părinţii ar putea crede că acest film este potrivit pentru copii, având în vedere că este o extensie a francizei populare Batman'. Studioul de film Warner Bros. a declarat săptămâna trecută că filmul nu reprezintă o aprobare a violenţei în viaţa reală. În ciuda controverselor, analiştii se aşteaptă ca Joker să genereze în primul weekend de difuzare încasări de peste 80 de milioane de dolari în America de Nord. Regizorul Todd Phillips i-a criticat pe cei care au atacat filmul fără a-l fi văzut.

'Sincer, nu mi-am imaginat nivelul de discuţie atins în lume. (...) Cred că este OK că stârneşte controverse şi că sunt dezbateri în jurul lui. Filmul este o declaraţie şi e grozav să discutăm despre el, dar e mult mai uşor după ce îl vezi, a spus el miercuri, la Festivalul de Film de la New York, conform revistei Variety. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel