Data publicării:

Polifronie, ANM, ponturi pentru cei care vor să meargă la munte, dar şi în afara ţării în perioada următoare

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Vremea
WhatsApp
Foto: Marta Wave - Pexels
Foto: Marta Wave - Pexels

Meteorologul ANM Mirela Polifronie a spus, la DC News, cum va fi vremea la munte în weekend, dar şi care sunt ţările în care se mai poate profita de razele soarelui.

Pentru cei care vor să meargă la munte zilele acestea, Mirela Polifonie a venit cu următoarele informaţii: „Cel puţin în Carpaţii Occidentali, iar în Meridionali şi Orientali spre zonele intracarpatice, cerul va fi mai mult senin, vreme însorită, temperaturi agreabile pe parcursul zilei. Poate ceva nori să fie în Carpaţii Orientali şi Meridionali înspre zonele extracarpatice, acolo să fie şi puţin înnorat, însă fără precipitaţii şi temperaturi destul de bune”.

Cât despre cei care intenţionează să meargă în destinaţii din afara ţării, pentru a profita de ultimele zile în care se pot bucura de vreme însorită, Mirela Polifronie a dat ca exemplu Italia, Spania, dar şi alte ţări.

Cam în toate ţările din sudul Europei se mai poate merge în vacanţă. Pentru următoarele zile sunt temperaturi bune, pentru Italia – Spania, avem temperaturi de până la 18 grade Celsius, vreme însorită. Vorbim despre sfârşit de octombrie. Este vreme de vacanţă inclusiv în Maroc, Tunisia, Cipru, însă cu plaja mai puţin, a explicat Mirela Polifronie, meteorolog ANM, într-un interviu acordat DC News.

VIDEO: 

Youtube video image

 

„Ne aşteptăm mâine şi poimâine ca temperaturile să fie ridicate, vom avea o vreme lipsită de ploi. Ar fi ceva şanse duminică -  luni, în prima zi a lunii noiembrie să avem ploi slabe, burniţă, în sudul ţării. Însă vorbim despre ploi destul de slabe. (...) În acest weekend, din punct de vedere termic temperaturile vor fi în scădere. Sâmbătă şi duminică vom avea temperaturi între 11 şi 18 grade, cu 2-3 grade mai coborâte faţă de ziua de vineri, însă mai ridicate faţă de normal.

În regiunile intracarpatice ne aşteptăm la o vreme însorită, cer mai mult senin, fără precipitaţii. În sudul şi estul teritoriului nebulozitatea stratiformă să persiste pe aproape tot parcursul intervalului şi am putea avea, pe alocuri, ploi slabe sau burniţă. Temperaturi minime de asemenea mai coborâte în partea de est a Transilvaniei, însă la nivelul întregii ţări undeva cuprinse între 1 şi 10 grade. De asemenea, dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, în zonele joase de relief, ne aşteptăm să se semnaleze ceaţa.

În zona Capitalei vor fi ceva nori, nu neapărat o vreme însorită, însă temperaturi agreabile, 14-15 grade la orele amiezii, noaptea 4-7 grade în centru”, a explicat meteorologul ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel