Medicii de la Spitalul Floreasca transmit că polițiștul a fost supus mai multor operații, dar starea sa este în continuare gravă. Polițiștul de 44 de ani are are politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav cu focare hemoragice multiple şi edem cerebral difuz, fractură fronto-parietală stângă, traumatism toracic forte cu multiple fracturi costale şi fractură sternală, contuzie pulmonară stângă şi hemotorax stâng, traumatism abdominal sever cu ruptură splenică, contuzie pancreatică şi multiple leziuni mezenterice cu ischemie de intestin subţire, contuzie renală stângă şi hematom retroperitoneal minim. "Pacientul a fost supus unor multiple intervenţii chirurgicale: montarea unui senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, drenaj pleural stâng, splenectomie şi enterectomie largă, cu asigurarea hemostazei", precizează medicii, într-un comunicat de presă.
Duminică, în zona intersecției dintre Nicolae Caramfil și Şoseaua Pipera, polițistul i-a făcut cetățeanului turc semn să oprească. Cetățeanul turc a încetinit și, când a ajuns în dreptul polițistului, a accelerat. Polițistul a fost târât 500 de metri, până când a căzut pe șosea. Cetățeanul turc a fugit de la locul accidentului și s-a oprit la doi kilometri într-un gard.
În emisiunea "100 de minute" de la Antena 3 au fost prezentate imaginile cu momentul accidentului, surprinse de camerele de supraveghere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare