Data publicării:

Polițist bătut de bărbatul urmărit. Transportat, de urgență, la spital

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Polițist
Polițist

Un polițist a fost agresat de un bărbat pe care îl urmărea pentru a-l aresta. Agentul a fost transportat la spital.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, în cursul nopţii, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism pentru control. În momentul în care cei doi poliţişti s-au apropiat de autoturism, şoferul, în vârstă de 40 de ani, a demarat în trombă, poliţiştii pornind în urmărirea lui.

"Şoferul a intrat cu maşina în curtea unei locuinţe, după care a venit la echipajul de poliţie, adresând cuvinte şi expresii jignitoare agenţilor de poliţie. Unul dintre poliţiştii i-a cerut documentele de identitate, dar bărbatul l-a apucat de gât, izbindu-l în gard. Cel de-al doilea agent de poliţie a procedat la somarea persoanei şi la executarea unui foc de avertisment în plan vertical", precizează sursa citată, potrivit Agerpres.

Atunci bărbatul a fugit, poliţiştii fiind pe urmele sale. Când a fost prins, l-a lovit pe unul dintre agenţi cu piciorul, acesta fiind transportat la spital, dar nu este în stare gravă.

La faţa locului s-au strâns mai multe persoane, astfel că poliţiştii au chemat în ajutor agenţii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale şi pe alţi poliţişti din cadrul Poliţiei Călimăneşti, care au aplanat conflictul.

Poliţiştii fac cercetări pentru ultraj.

Vezi și: Polițist bătut și amenințat cu moartea. Agresorul, arestat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel