Data publicării:

Podul Centenarului din Oradea, inaugurat în prezenţa comisarului european Corina Creţu

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Corina Crețu / Foto Facebook
Corina Crețu / Foto Facebook

Podul Centenarului din Oradea a fost inaugurat pentru maşini în prezenţa comisarului european Corina Creţu.

„După participarea, de la sfârșitul săptămânii trecute, la manifestările dedicate zilei de 1 decembrie de la Alba-Iulia și Cluj, astăzi am avut onoarea de a inaugura Podul Centenarului de la Oradea. Acesta este parte a unui proiect amplu privind "Crearea unor trasee pietonale și îmbunătățirea transportului public de persoane în zona centrală a Municipiului Oradea", proiect finanțat cu 11,8 milioane de euro prin Fondul european de dezvoltare regională. Primăria Oradea a propus construirea Podului Centenarului peste Crișul Repede pentru a interconecta traseele de piste de biciclete și cele pietonale de o parte și de cealaltă a râului, precum și pentru a îmbunătăți accesul către zona centrală a orașului prin introducerea unor noi linii de transport public”, a scris, luni, 3 decembrie, Corina Crețu pe contul de Facebook.

Podul are o lungime de 84,7 metri şi o lăţime de 18,6 metri, având două benzi de câte 3,5 metri, trotuare şi piste pentru biciclişti. Greutatea structurii metalice a podului este de 340 de tone, podul având o singură deschidere de aproximativ 75 de metri între cele două maluri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel