În cercurile apropiate Puterii circulă de o vreme ipoteza înlocuirii lui Emil Boc cu George Cristian Maior, șeful SRI. Maior este puțin cunoscut de către marele public. Numit secretar de stat la Ministerul Apărării, în 2001, Maior a condus negocierile de aderare la NATO și a semnat mai multe contracte de achiziție de tehnică militară (2 fregate și numeroase aparate de zbor), scrie Wikipedia. A fost ales senator de Alba, în 2004, tot din partea PSD, dar în 2006, la propunerea lui Traian Băsescu, ajunge șeful SRI. A avut parte de un mandat discret, reintrând pe agenda mass-media în primăvara acestui an, printr-o serie de interviuri. Gândul îl prezintă ca pe un artizan al vizitei în SUA, fiind remarcat și pentru deplasarea lui Traian Băsescu în Anglia.

De ce ar renunța el la mandatul de la SRI, pentru a intra în malaxorul presei, mai ales că se apropie un an greu, cu o nouă criză economică și, cel mai probabil, noi curbe de sacrificiu? Singura variantă ar fi cea legată de obținerea notorietății și, eventual, a unui capital de simpatie. Notorietatea e simplu de obținut, odată cu votul de investitură. Altfel, cine își mai amintește de tipul de la BNR propus premier în 2009? Na, că am și uitat cum îl cheamă. Capitalul de simpatie se poate obține fie pe modelul Isărescu, dacă repornește economia, fie prin respingerea politicilor anti-sociale ale lui Băsescu/PDL, urmată sau  nu de demisie/ demitere (model Lăzăroiu).

Cu alte cuvinte, Maior ar reintra în politică, putând chiar să candideze, de pildă pentru Mișcarea Populară. Sau să încerce o coabitare cu foștii colegi de la PSD, în cel mai fantezist scenariu posibil. Astfel, ar urma o traiectorie similară ”tizului” său din Anglia. John Major a dat-o jos pe Doamna de Fier, preluându-i guvernul și partidul, după ce a început recesiunea și ducându-l la a patra victorie consecutivă în alegeri, în ciuda acesteia. Maior ar urma să-i asigure încă doi ani de mandat lui Băsescu și respectiv încă un mandat pentru echipa acestuia, la Palatul Victoria (”cine dă președintele poate sta cinci ani la guvernare”).

Toate bune și frumoase, cu o condiție: să vrea și PDL. Ori, spre deosebire de conservatorii britanici, pedeliștii nu sunt dispuși să riște. Mai bună vrăbioara din mână, decât curcanul de pe gard. Ei și-au făcut suma, ori sunt pe cale să o facă, până în 2012. După aceea, așa cum PSD l-a cam lăsat singur pe Adrian Năstase, îl vor lăsa și ei pe Traian Băsescu să se descurce. Ar fi prima dată când ordinul e ignorat în PDL, care a funcționat ca unitățile militare pe care le conduce Maior. Abia prin respingerea acestei mutări capătă o palidă consistență cuvântul ”democrat” din numele partidului. Cât despre liberal... ce să mai vorbim?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News