”Poate fi un nou început”. Edi Iordănescu: Le mulțumesc băieților. Au depășit limite și așteptări
Selecționerul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, a reacționat după eliminarea din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal EURO 2024.
Antrenorul echipei naționale de fotbal, Edward Iordănescu, a declarat, marți după înfrângerea cu reprezentativa Olandei și eliminarea de la EURO 2024, că ”tricolorii” pleacă de la turneul final din Germania cu ”sufletul frânt”, deoarece își doreau accederea în optimile de finală, ca mulțumire pentru sprijinul pe care l-au primit din partea suporterilor.
”Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt. Pentru că ne-am dorit foarte mult pentru români și pentru noi, după toată emulația care s-a creat și fericirea creată de acest parcurs.
Am dat totul ca să mergem mai departe. Încheiem o poveste frumoasă, dar o poveste care poate să aducă în viitor lucruri foarte bune dacă știm cum să gestionăm acest moment.
Pentru fotbalul românesc poate fi un nou început. Eu le mulțumesc băieților pentru tot parcursul și pentru toată implicarea lor, au depășit limite și așteptări. Însă e greu într-o lună de vară să depășești zeci de decalaj între fotbalul nostru și fotbalul olandez. Asta e realitatea”, a spus tehnicianul la postul TV Pro Arena, citat de Agerpres.
Iordănescu: E trist pentru că am pierdut cu 3-0
”Le cer iertare suporterilor că nu am reușit să ne ridicăm la nivelul lor. Ei sunt campionii Europei, noi nu suntem. Poate în viitor. Azi primele 20 de minute ne-au aparținut și am avut și ocazii mari.
Am făcut această strategie pentru că știam că se așteaptă să cedăm teren și am vrut să îi surprindem. I-am pus în dificultate, însă la prima ocazie a lor au creat golul.
Dar vedeți că toate golurile sunt acțiuni individuale, pentru că au calitate foarte mare. E trist pentru că am pierdut cu 3-0, însă echipa noastră a dat tot ce a avut mai bun”, a adăugat Edi Iordănescu.
România, a doua înfrângere la EURO 2024
Naționala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marți seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.
România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-și obiectivul, acela de a trece de faza grupelor și a făcut acest lucru din postura de câștigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) și remizând cu Slovacia (1-1).
Aventura ”tricolorilor” la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eșec fără drept de apel, în fața unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestații dezamăgitoare în grupă.
Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în fața Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) și un golaveraj de 32-3 pentru ”portocala mecanică”. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.
În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câștigătoarei dintre Austria și Turcia, meciul urmând să se dispute sâmbătă, 6 iulie.
Citește și: Nicolae Stanciu și Răzvan Marin, mesaje după România 0 - 3 Olanda
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News