PNRR. Radu Tudor, pesimist: Anticipez un eşec răsunător
Jurnalistul Radu Tudor este pesimist cu privire la modul în care guvernanţii vor implementa PNRR.
"PNRR este o treabă atât de serioasă şi benefică pentru România încât anticipez un eşec răsunător în atragerea şi cheltuirea celor 30 de miliarde de euro de la Bruxelles.
Am dovedit 30 de ani că suntem neserioşi, nepreocupaţi de mari proiecte de infrastructură. Modernizarea ţării noastre dupa model vest-european e cel mare eşec al tuturor guvernelor şi preşedinţilor care au condus România în aceste 3 decenii", a scris jurnalistul Radu Tudor pe Facebook.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României, evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene
Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene astăzi, 28 octombrie, ultima etapă la nivelul instituțiilor europene. Astfel, România are la dispoziție 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la Uniunea Europeană, pentru modernizare prin reforme și investiții esențiale.
Pasul final al aprobării se va concretiza prin decizia Consiliului de punere în aplicare, care va fi adoptată prin procedură scrisă, la scurt timp după videoconferința de astăzi a miniștrilor de finanțe ai statelor membre (ECOFIN).
„România va avea o infuzie puternică de fonduri europene prin acest Plan și are șansa reală de a se dezvolta în următorii ani. Implementarea include 64 de reforme și peste 100 de investiții în toate domeniile. Transportul, Sănătatea și Educația vor avea parte de finanțări masive, iar asta va însemna modernizarea României”, a afirmat premierul Florin Cîțu.
„Am plăcerea de a anunța vești bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare și reziliență ale Estoniei, Finlandei și României. În curând, aceste țări își vor putea primi plata de prefinanțare din Mecanismul de redresare și reziliență. Reformele și investițiile prezentate în planurile lor sprijină ferm Agenda verde și Agenda digitală ale UE. Prin abordarea principalelor provocări, redresarea europeană generală va fi mai sustenabilă și mai rezilientă”, a declarat joi Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei, țară care deține Președinția Consiliului UE, în comunicatul publicat de Consiliu.
În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în țară sub forma unei prefinanțări acordate de Comisia Europeană.
Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene.
În total, prin PNRR România va beneficia de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde împrumuturi. Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 de jaloane și ținte de realizat până la 31 decembrie 2026.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News