PNRR. Ialomiţianu: Economiile puternice oferă fonduri nerambursabile pentru IMM-uri, Guvernul României "dă" cu împrumut!
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
"Economiile puternice din Europa oferă fonduri nerambursabile pentru IMM-uri, Guvernul României 'dă' cu împrumut!", subliniază Gheorghe Ialomiţianu. 

"Guvernul României ar trebui să asigure finanţarea IMM-urilor şi din fonduri nerambursabile cuprinse în Programul de Redresare şi Rezilienţă aşa cum procedează multe ţări din Uniunea Europeană.

De exemplu Italia, Spania, Portugalia şi Danemarca alocă prin acest program pentru mediul economic afectat de criză atât fonduri nerambursabile cât şi împrumuturi. Prin acest program actualul guvern propune alocarea doar de împrumuturi pentru susţinerea financiară a IMM-urilor deşi recunoaşte că acestea au un grad mare de îndatorare şi multe sunt nebancabile.

Se ştie că cele mai multe IMM-uri au fost afectate de pandemie şi au nevoie de resurse financiare pentru reluarea activităţii. Actuala guvernare trebuie să înţeleagă că IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a unei economii. Prin susţinerea financiară a acestora se asigură condiţii pentru consolidarea clasei de mijloc în România. Implementarea cu succes a acestui program depinde de buna colaborare a actualului guvern cu mediul de afaceri şi nu de bunăvoinţa Comisiei Europene sau de discuţiile dintre putere şi opoziţie", transmite Gheorghe Ialomiţianu.

Şi Florin Jianu a comentat pe această temă

Întreprinderile mici şi mijlocii ar trebui să beneficieze şi de granturi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), aşa cum se întâmplă în restul ţărilor europene, nu doar de instrumente financiare, a declarat, vineri, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferinţă de presă.

"Mă refer la faptul că România îşi propune să acorde numai instrumente financiare, iar ţări cu mediul economic mult mai dezvoltat, precum Italia, Germania, Spania, Portugalia, Danemarca, fac un mix între ceea ce înseamnă acordarea de granturi şi acordarea de instrumente financiare", a spus Jianu.

El a dat exemplu domeniul turistic, unde firmele aproape s-au închis.

"E ca şi cum de-abia te mai ţii la suprafaţa apei şi vine cineva, îţi dă un bolovan în braţe şi-ţi spune "Dezvoltă-te! Înoată! Dă mai departe din mâini!". Nu, avem nevoie de granturi pentru economia României, pentru că acest PNRR înseamnă de fapt un plan de redresare şi rezilienţă. Cum faci redresarea economică doar cu instrumente financiare?", s-a întrebat reprezentantul IMM-urilor, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel